Patru maşini, între care o autospecială nouă de Poliţie, s-au ciocnit, luni, pe un bulevard din municipiul Cluj-Napoca. Doi poliţişti au fost răniţi, având nevoie de îngrijirile medicilor.
”La data de 24 aprilie a.c., pe strada Theodor Mihali din Cluj Napoca, a fost înregistrat un accident rutier, în care au fost implicate 4 autovehicule, dintre care o autospecială de poliţie din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca - Biroul Rutier”, a transmis, luni, IPJ Cluj.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Sursa citată a precizat că, din primele verificări efectuate, s-a constatat că un bărbat, în vârstă de 41 de ani, din comuna Floreşti, în timp ce se deplasa cu autoturismul înspre strada Aurel Vlaicu, nu s-ar fi asigurat la schimbarea benzii de circulaţie, respectiv de pe banda 1 pe banda 2.
”Autospeciala de poliţie se afla în deplasare pe banda 2 de circulaţie, în acelaşi sens de mers, iar conducătorul auto ar fi încercat să evite coliziunea cu acesta, efectuând un viraj la stânga. Astfel, în urma acestei manevre, autospeciala de poliţie a intrat în coliziune cu autoturismul din sensul opus, ulterior aceasta fiind proiectată în autoturismul condus de bărbatul de 41 de ani, iar ulterior într-un alt autoturism”, a mai precizat sursa citată.
Poliţiştii au precizat că testările cu aparatul etilotest au indicat rezultate negative.
”În urma evenimentului, cei doi poliţişti aflaţi în autospecială au necesitat îngrijiri medicale de specialitate”, a mai precizat Poliţia.
În cauză, sunt efectuate cercetări pentru stabilirea tuturor circumstanţelor în care s-a produs evenimentul.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.