Artista de renume mondial Yasmin Levy spune că este îndrăgostită iremediabil de iile tradiţionale româneşti, pentru că acestea sunt unice, frumoase, şi pun România pe harta lumii, acestea făcând parte din universul copilăriei artistei. Declaraţiile acesteia vin în contextul unui nou concert susţinut de Yasmin Levy în 27 decembrie la Slaa Palatului.
Artista va cânta alături de trupa sa, formată din artiştii Yachiel Hasson - chitară, Itay Abramovitz - pian, Sebastian Wypich - bas şi Matan Efrat - tobe, într-un format mai intim.
Yasmin Levy menţionează că înaintea unui concert nu urmează o dietă anume, însă încearcă să vorbească cât mai puţin şi musai nu mănâncă absolut nimic înainte de spectacol. Întotdeauna păşeşte cu piciorul drept pe scenă, având în acelaşi timp un dialog permanent cu Dumnezeu pentru a o ajută să inspire oamenii cu muzica sa. "Tot înaintea unui spectacol îmi încălzesc vocea pentru 22 de minute. E ca şi cum ai vrea să alergi, însă nu îţi faci încălzirea înainte. Dacă cânt fără să fac asta, a doua zi rămând fără voce", declară artista.
Yasmin Levy aduce o nouă interpretare cântecului medieval iudeo-spaniol (ladino), încorporând sunete mai „moderne” de flamenco andaluz şi muzică tradiţională turcească, precum şi combinând instrumente precum darbuka, oud, vioară, violoncel şi pian. Ziarul britanic The Guardian o descrie pe artistă: Levy este una dintre cele mai bune cântăreţe din Orientul Mijlociu, artista meritând recunoaştere la nivel global. Dragostea, gelozia şi ura, acestea sunt emoţiile care din punctul de vedere a lui Levy pot muta munţi. Putem fi cele mai minunate fiinţe, dar şi cele mai crude. Ambele ipostaze, dacă sunt duse la extrem, pot fi periculoase, a declarat artista.
Ladino este termenul colectiv pentru limba iudeo-spaniolă vorbită de evreii din Spania, care combină spaniola antică originală cu arabă, turcă, greacă, portugheză, franceză, italiană şi ebraică. Ladino este una dintre limbile pe cale de dispariţie ale lumii, cu mai puţin de 200.000 de vorbitori în întreaga lume, o limbă în egală măsură frumoasă, îmbătătoare, puternică şi melancolică.
Levy s-a născut şi a crescut în Ierusalim, pe care ea îl descrie ca un adevărat amestec de popoare şi culturi, ascultând muzică turcească, marocană, evreiască, musulmană, bisericească, clasică, chanson, jazz, de la o vârstă fragedă. Yasmin Levy este şi ambasador al Children for Peace, o organizaţie care sprijină copiii aflaţi în calea conflictelor din Orientul Mijlociu şi încurajează dialogul intercultural.
"Când eram tânără, credeam că muzica poate schimba umanitatea şi lumea, dar astăzi ştiu că eram foarte naivă. Ştiu că oamenii se luptă pentru pământ, mâncare, apă. Muzica nu poate schimba lumea, dar este singura punte pe care o avem. Mulţi artişti musulmani nu voiau să aibă nicio legătură cu mine pentru sunt israeliancă şi evreică, dar apoi m-au întâlnit prin muzica mea, am vorbit muzical şi am devenit cei mai buni prieteni. În formaţia mea sunt muzicieni din Armenia, Turcia şi Grecia. Toţi ştim despre războaiele dintre aceste ţări. Când ai muzica, nu eşti nevoit să vorbeşti, ea este limbajul, iar limbajul muzicii este sufletul. Sunt foarte norocoasă că sunt muzician şi că sunt un fel de punte pentru oameni şi culturi", a declarat Yasmin Levy.
Născută în 1975, Yasmin Levy este o artistă internaţională de origine evreiască sefardă. A debutat discografic in 2000, obţinând încă de la început recunoaştere în showbiz. Părinţii ei erau imigranţi din Turcia. Defunctul ei tată, Yitzhak Isaac Levy a fost compozitor şi hazzan (cantor), precum şi un cercetător pionier în istoria muzicii şi culturii ladino a evreilor spanioli şi a diasporei acestora, fiind editor al revistei în limba ladino, Aki Yerushalayim. După crearea statului Israel, Levy a fost numit şef al departamentului Ladino la postul naţional de radio din Israel. Opera sa de viaţă a fost consacrată colectării şi conservării cântecelor evreilor sefarzi: aceste cântece ladino au fost transmise oral din generaţie în generaţie pe o perioadă de 500 de ani.
Yasmin Levy a învăţat să cânte la pian la 6 ani şi a debutat în faţa publicului la 21 de ani, primind numeroase aprecieri de la unele dintre cele mai importante publicaţii ale lumii, precum The New York Times, USA Today, Boston Globe, The Sunday Times, The Times şi The Independent, toate acestea lăudându-i muzica şi talentul artistic.
A susţinut concerte pe marile scene ale lumii precum Opera din Sydney şi New York Carnegie Hall
Levy a susţinut, de asemenea, concerte remarcabile în locaţii prestigioase precum Opera din Sydney, London Barbican Center şi New York Carnegie Hall. În plus, melodia ei „Me Voy”, compusă ca o contribuţie la colaborarea interculturală, a câştigat primul loc la Concursul Internaţional de Versuri de Cântece Anna Lindh. De-a lungul carierei sale muzicale, artista a lansat opt albume în limbile ladino, spaniolă şi ebraică, piesele ei strângând peste 150 de milioane de vizualizări pe YouTube. Artista are o carieră cu opt albume muzicale în ladino, spaniolă şi ebraică, toate aflate în topurile internaţionale.
Albumul ei de debut, Romance & Yasmin din 2000, i-a adus o nominalizare la „Cel mai bun debutant” la fRoots / BBC Radio 3 World Music Awards 2005, urmat în 2005 de cel de-al doilea album La Judería.
În 2021 remixul melodiei “La Alegria”, a devenit viral, ajungând pe locul 1 în topurile de muzică house, fiind prezent şi în top 50 Global pe Spotify şi top 200 Worldwide Chart, tot pe Spotify. Deşi a fost lansat acum 15 ani, albumul “Manu Suave” este în continuare în topuri. Tot în 2021 albumul a ajuns pe locul 10 în topurile de World Music şi în top Viral 50 pe Spotify. Recent, melodia Adio Kerida a ajuns să facă parte din coloana sonoră a serialului The Club de pe Netflix.
Biletele pentru spectacolul din 27 decembrie de la Sala Palatului pornesc de la 150 de lei şi pot fi achiziţionate din reţeaua IaBilet.ro.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.