Warren Beatty s-a declarat la fel de uluit ca spectatorii şi telespectatorii care au urmărit gala premiilor Oscar, duminică seară, la Dolby Theatre din Los Angeles, care s-a încheiat cu un moment de şoc şi confuzie generală, după ce starul american şi Faye Dunaway au anunţat în mod eronat că musicalul ”La La Land” a câştigat premiul pentru cel mai bun film al anului, deşi acest trofeu revenise de fapt lungmetrajului dramatic ”Moonlight”, informează revista People.