Violonistul Nigel Kennedy va concerta pe 8 octombrie, la Sala Palatului din Bucureşti, iar bilete au fost puse în vânzare pe startickets.ro.
Concertul, intitulat „Bach & Gershwin”, este programat să înceapă de la ora 20.00.
Preţul biletelor variază în funcţie de locul ocupat în sală - între 99 şi 349 de lei -, iar ele pot fi cumpărate de pe startickets.ro.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Nigel Kennedy s-a născut pe 28 decembrie 1956, în Brighton, East Sussex. A fost elev la Şcoala de Muzică „Yehudi Menuhin”, ulterior făcându-şi studiile cu Dorothy DeLay, la Juilliard School din New York. Începutul carierei sale s-a produs pe tărâmul muzicii clasice, interpretând şi înregistrând majoritatea marilor concerte de vioară. Mai târziu, şi-a trecut în repertoriu şi alte genuri muzicale, precum jazz şi klezmer.
De peste 25 de ani, Nigel Kennedy este unul dintre cei mai apreciaţi violonişti din lume. Artistul britanic este, în prezent, cel mai bine vândut violonist de muzică clasică din toate timpurile.
Kennedy a colaborat de-a lungul anilor cu muzicieni celebri, precum Paul McCartney, The Who, Jeff Beck, Kate Bush şi Jack DeJohnette.
Cel mai recent material discografic al instrumentistului, „My World”, a fost lansat în 2016 şi beneficiază de aportul Oxford Philharmonic Orchestra & The Stella.
Artistul britanic a susţinut de-a lungul anilor mai multe concerte în România, inclusiv pe scena Festivalului „George Enescu”. În toamna anului 2016, Nigel Kennedy a susţinut două show-uri în România, intitulate „Vivaldi: The New Four Seasons”, la Bucureşti şiCluj-Napoca.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.