Viaţa dublă a lui Enrique Ferrari, un angajat al metroului din Buenos Aires, care este însă şi un apreciat autor de romane poliţiste, premiate la diverse evenimente literare, este prezentată pe larg într-un articol publicat de AFP.
Atunci când metroul din Buenos Aires se închide pe timpul nopţii, Enrique Ferrari intră în subteran pentru a spăla peroanele şi pentru a pune la punct ultimele detalii din noul său roman poliţist.
Acest om de serviciu din Argentina, în vârstă de 44 de ani, cu ochii încercănaţi, este însă şi un scriitor care a câştigat câteva premii importante.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Cărţile lui au fost traduse şi publicate în mai multe ţări, însă serviciul lui de noapte este acela care îi aduce banii de care are nevoie pentru a-şi creşte cei trei copii.
”Să trăiesc din scris? Banii sunt prea puţini”, a declarat el pentru AFP.
Reprezentant al sindicatului oamenilor de serviciu din metroul argentinian, Enrique Ferrari este văzut ca o curiozitate: un scriitor premiat, dar care nu a studiat niciodată la o universitate.
Scriitorul - şi proza lui fermă, succintă - au atras atenţia jurnaliştilor, care au început să îi spună ”scriitorul din metrou”, după ce a apărut la televiziune, radio şi în ziare.
Însă el s-a cam săturat de această poreclă.
”Înţeleg faptul că oamenilor li se pare surprinzător, dar nu sunt o creatură bizară. Sunt mulţi muncitori care scriu, pictează sau fac muzică”, a spus Enrique Ferrari, un bărbat relaxat, care râde adeseori de situaţia în care se află.
”E o particularitate a capitaliştilor şi a burghezilor de a crede că noi, muncitorii, suntem lipsiţi de cultură”, a spus Enrique Ferrari, printre ale cărui tatuaje se află şi unul dedicat lui Karl Marx, pe braţul său stâng.
Enrique Ferrari, căruia apropiaţii îi spun Kike, a publicat până în prezent cinci romane şi două colecţii de proză scurtă.
Romanul său poliţist ”Que de lejos parecen moscas” a primit un premiu la prestigiosul Festival al romanelor poliţiste de la Gijon, în 2012. Ulterior, volumul a fost publicat în Franţa, Mexic şi Italia.
Cu un an înainte, câştigase un premiu şi în Cuba, cu volumul ”Lo Que No Fue”, un thriller politic, a cărui acţiune este plasată în Barcelona, în perioada Războiului civil din Spania.
La metrou, Kike curăţă coşurile de gunoi, într-un mediu care reflectă cadrele întunecate din romanele sale poliţiste.
”Lucrez într-un oraş abandonat. Într-un univers care este mereu suprapopulat, eu sosesc după încheierea petrecerii”, spune scriitorul argentinian.
În scurtele pauze pe care le are în timpul schimbului de noapte, Enrique Ferrari deschide un laptop vechi şi îşi revizuieşte manuscrisul la care lucrează.
”Scriu atunci când pot şi dacă pot. Deşi, în timpul zilei, sunt interesat mai degrabă să îmi fac timp pentru a dormi”, a explicat el.
Celălalt loc de muncă al său este o masă de mici dimeniuni, plină cu cărţi, aflată într-un colţ al apartamentului său din Once, un cartier din Buenos Aires.
Enrique Ferrari a lucrat în trecut ca brutar, şofer şi vânzător ambulant.
A trăit trei ani, ilegal, în Statele Unite, înainte de a fi deportat, dar s-a întors acasă cu manuscrisul finalizat al primului său roman, ”Operation Bukowski”, ce a fost publicat la Buenos Aires, în 2004.
Admirator înfocat al echipei de fotbal River Plate şi al muzicii rock, Kike a crescut într-o familie modestă.
La vârsta de opt ani, tatăl lui i-a făcut cadou o carte cu Sandokan, piratul dintr-o serie celebră de romane de aventuri, scrise la începutul secolului al XX-lea de italianul Emilio Salgari.
”În loc să visez să devin pirat, am visat să scriu fără încetare, precum Salgari”, spune Kike.
Însă nu îşi doreşte să aibă parte de acelaşi destin ca eroul său literar.
”Salgari a sfârşit prin a se sinucide. Era obosit de lupta cu editorii, care îl secătuiau”, spune romancierul argentinian.
”Le-a trimis o scrisoare, în care a spus: «Vă zic adio, pentru că mi-am rupt creionul» Îmi voi face un tatuaj cu fraza asta”, a adăugat Kike, amuzat.
În ciuda premiilor pe care le-a câştigat, Kike trăieşte la periferia scenei literare, fiind ignorat de editurile majore.
”Nu mă gândesc la literatură ca la o carieră”, a adăugat el.
”Dar la ora 11 fără un sfert (22.45, n.r.), cu 15 minute înainte să mă duc să spăl peronul, visez să câştig un mare premiu internaţional sau ca Steven Spielberg să îşi dorească să ecranizeze una dintre cărţile mele”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
