Regizoarea Ann Hui, unul dintre cei mai prolifici şi versatili cineaşti asiatici, a fost recompensată joi cu Leul de Aur pentru întreaga carieră la a 77-a ediţie a Festivalului de Film de la Veneţia, unde a susţinut un masterclass şi a prezentat, în afara competiţiei, cel mai recent film, „Love After Love”.
Pentru a treia oară prezentă la Veneţia, după ediţiile din 2014, când filmul ei „The Golden Era” a închis festivalul, şi cea din 2011, când „A Simple Life” a primit patru trofee, inclusiv Coppa Volpi pentru actriţa Deanie Ip, regizoarea a vorbit despre diferenţa dintre generaţiile de cineaşti, despre rolul ei în Noul Val al cinematografiei din Hong Kong şi despre colaborarea cu actorii.
„Tinerii cineaşti nu au nevoie ca cei în vârstă să îi ajute activ, pentru că regulile, mediul, experienţele lor sunt complet diferite. Prin sfaturi îi putem împiedica mai mult decât ajuta. Doar dacă regizorul nu este un bun profesor. Dar să fii un bun profesor este mai dificil decât să fii un mare cineast”, a declarat Hui, ea însăşi profesor de film. „Am pus accent pe teme. Nu cred că studenţilor mei le-a plăcut asta. Cred că studenţii, uneori, sunt prea serioşi legat de un subiect destinat. Bucuria pură de a face film te poate duce departe”.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Ann Hui este recunoscută ca figură importantă a Noului Val al cinematografiei din Hong Kong, îns ea susţine că nu a fost un plan conştient, ci o întorsătură naturală a evenimentelor. După ce a absolvit cursurile London Film School, în 1975, ea a revenit în Hong Kong şi a început să lucreze într-un studio de televiziune. A început cu seriale, apoi scurte documentare.
Ea a dezvăluit că „That Day, on the Beach” (1983) al regizorului taiwanez Edward Yang a reprezentat un punct de cotitură pentru cariera ei.
A debutat în 1979, cu „The Secret”, în care a jucat Sylvia Chang. Între cele mai importante filme ale ei se numără „Boat People” (1982) şi „Song of the Exile” (1990), bazat parţial pe propria viaţă, ambele prezentate la Cannes, „Summer Snow” (1995) şi „Ordinary Heroes” (1999), lansate la Berlinală, şi „A Simple Life” (2011) şi „The Golden Era” (2014), care au avut premiera la Veneţia.
Alături de actori, pe platou, se simte foarte încrezătoare. „Mă pregătesc mult, dar singură. Îmi urmăresc actorii în alte filme pentru a le cunoaşte spectrul, pentru a avea vocabularul potrivit să vorbesc cu ei. Graţie acestor lucruri, putem imediat să ne înţelegem”. În plus obiectivul ei este de a câştiga încrederea actorilor.
Rugată de un tânăr cineast să îl sfătuiască, Hui a spus: „Nu faci un film până când nu ştii ce să faci. Trebuie mai întâi să îţi defineşti întrebările. Este o altă lume acum. Să faci film nu mai este atât de dificil cum era”.
Cea de-a 77-a ediţie a Festivalului de Film de la Veneţia a început pe 2 şi se va încheia pe 12 septembrie, când vor fi anunţaţi câştigătorii premiilor.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.