Vedeta francizei Star Wars Carrie Fisher a murit, marţi seară, în urma unui stop cardiac, anunţă BBC.
"Cu adâncă tristeţe Billie Lourd confirmă că iubita ei mamă Carrie Fisher a murit la ora 8.55 în această dimineaţă. A fost iubită de întreaga lume şi ne va lipsi", se arată în declaraţia transmisă de purtătorul de cuvânt al familiei în numele fiicei vedetei, Billie Lourd.
Vineri, Carrie Fisher, interpreta Prinţesei Leia din seria ”Star Wars”, în vârstă de 60 de ani, a intrat în stop cardiorespirator cu doar câteva minute înainte ca avionul în care se afla, ce efectua o cursă pe ruta Londra - Los Angeles, să aterizeze pe pista principalului aeroport din metropola americană, ea fiind spitalizată.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Ulterior, s-a anunţat că starea ei medicală este stabilă.
Carrie Fisher, născută pe 21 octombrie 1956, este fiica actriţei Debbie Reynolds şi a cântăreţului Eddie Fisher. A devenit celebră cu rolul Prinţesei Leia din trilogia iniţială a francizei ”Star Wars” (1977-1983), pe care l-a reluat şi în cel mai recent film din această serie, ”Star Wars: Trezirea Forţei”. S-a remarcat şi în alte filme, precum ”Şampon/ Shampoo” (1975), ”Fraţii Blues/ The Blues Brothers” (1980), ”Hannah şi surorile ei/ Hannah and Her Sisters” (1986), ”Vecinii/ The Burbs” (1989) şi ”Când Harry a cunoscut-o pe Sally/ When Harry Met Sally” (1989).
RIP Carrie Fisher, may the force always be with you pic.twitter.com/a2iQ4VoATU
— Best Vines (@TheFunnyVine) December 27, 2016
Actriţa americană a scris patru romane şi trei volume de memorii şi a fost căsătorită cu muzicianul Paul Simon în perioada 1983-1984.
Carrie Fisher a avut apoi o relaţie cu impresarul Bryan Lourd în perioada 1991 - 1994). Cei doi au împreună o fiică, Billie Catherine Lourd, născută pe 7 iulie 1992.
Moartea vedetei din Star Wars Carrie Fisher a provocat reacţii în lumea showbiz-ului, partenerul ei din film Mark Hamill declarându-se devastat, în timp ce alte vedete îi elogiază talentul ca actriţă şi ca scriitoare şi transmit condoleanţe familiei.
Mark Hamill, cel care, în prima serie a Trilogiei Războiul Stelelor, a jucat rolul lui Luke Skywalker, fratele Prinţesei Leia, interpretată de Carrie Fisher, a transmis pe Twitter că este devastat şi că este fărăcuvinte.
no words #Devastated pic.twitter.com/R9Xo7IBKmh
— Mark Hamill (@HamillHimself) December 27, 2016
Whoopi Goldberg a postat şi ea un mesaj, în care spune că Fisher era mai veselă şi mai inteligentă decât ar avea cineva dreptul să fie şi transmite condoleanţe mamei şi fiicei actriţei.
Primarul Londrei Sadiq Khan scrie: "Odihneşte-te în pace Carrie Fisher - un talent veritabil care ne va lipsi foarte mult".
Ellen DeGenres comentează şi ea: "Carrie Fisher a fost o scriitoare şi o actriţă strălucită, dar şi o prietenă. Era atât de veselă. Nu pot să cred că a murit".
Actriţa Joan Collins spune că este cu sufletul alături de Debbie Reynolds la moartea talentatei ei fiice Carrie.
"Au fost prea multe morţi anul acesta", afirmă Collins.
George Lucas, despre Carrie Fisher: A fost prinţesa noastră minunată şi puternică
George Lucas, creatorul francizei cinematografice ”Războiul stelelor/ Star Wars”, a adus un ultim omagiu actriţei Carrie Fisher, interpreta personajului Prinţesei Leia în franciza ”Star Wars”, prin intermediul unei declaraţii de presă în care cineastul american a spus că artista a fost ”prinţesa noastră minunată şi puternică”.
CITEȘTE ȘI Carrie Fisher, în propriile cuvinte - declaraţii sincere şi amuzante ale vedetei americane”Eu şi Carrie am fost prieteni în cea mai mare parte a vieţilor noastre de adulţi. Era extrem de inteligentă, o actriţă talentată, o scriitoare şi o interpretă de comedie cu o personalitate foarte colorată, pe care toată lumea a iubit-o”, a declarat George Lucas.
”În «Star Wars» a fost prinţesa noastră minunată şi puternică - curajoasă, înţeleaptă şi plină de speranţă, într-un rol care a fost mult mai deficil decât ar putea crede cei mai mulţi oameni. Inima mea şi rugăciunile mele sunt acum alături de Billie, Debbie şi întreaga familie a lui Carrie, alături de prietenii şi de fanii ei. Ne va lipsi tuturor”, a adăugat cineastul american.
Numeroase alte personalităţi din showbiz au publicat pe reţelele de socializare mesaje prin care şi-au exprimat regretul faţă de decesul celebrei actriţe.
”A fost cea mai strălucitoare, amuzantă, curajoasă, blândă, isteaţă şi dulce persoană pe care am cunoscut-o vreodată”, a declarat actorul şi regizorul britanic Stephen Fry.
Samuel L. Jackson i-a adus şi el un ultim tribut actriţei Carrie Fisher: ”Lumina din Galaxie a scăzut în intensitate odată cu pierderea Prinţesei noastre, Leia. Fie ca Forţa să fie alături de ea! Odihnească-se în pace!”.
Cântăreaţa Cindy Lauper a publicat la rândul ei un mesaj: ”Oh, nu! Acum am pierdut-o şi pe Carrie Fisher! Era atât de amuzantă şi plină de viaţă. Odihnească-se în pace. Condoleanţe familiei şi prietenilor ei. Ne va lipsi tuturor”.
Bette Midler: ”Carrie Fisher nu a supravieţuit. Îmi pare teribil de rău şi adresez sincere condoleanţe familiei, prietenilor şi fanilor ei din lumea întreagă”.
J.J. Abrams, regizorul filmului ”Star Wars: The Force Awakens”, i-a adus şi el un omagiu celebrei actriţe: ”Nu aveai nevoie să te întâlneşti cu Carrie Fisher pentru a-i înţelege puterea. Era exact cum puteai să îţi imaginezi: strălucitoare şi frumoasă, puternică şi minunată, incisivă şi amuzantă. Ce nedreptate că am pierdut-o! Cât de norocos şi de binecuvântat am fost, pentru că am putut să o cunosc”.
Actriţa Mia Farrow i-a adus un ultim omagiu colegei sale de breaslă: ”Carrie este strălucitor de inteligentă, amuzantă şi talentată. Transmit toată dragostea mea mamei sale, fiicei sale, Billie, şi numeroşilor prieteni ai ei”.
Cineastul american Steven Spielberg, realizatoarea TV Oprah Winfrey, actriţa Jane Fonda, muzicianul Ringo Starr, prezentatorul Larry King şi prim-ministrul canadian Justin Trudeau şi-au adăugat numele pe lista impresionantă de personalităţi care au deplâns pe reţelele de socializare decesul actriţei Carrie Fisher.
Steven Spielberg, o legendă vie a Hollywoodului, a dat publicităţii următorul mesaj: ”Am fost întotdeauna uluit de Carrie. Observaţiile ei m-au făcut mereu să râd sau să mi se taie răsuflarea. Nu avea nevoie de Forţă (aluzie la un concept de bază din seria ”Star Wars”, n.r.). Era ea însăşi o forţă a naturii, a loialităţii şi a prieteniei. Îmi va lipsi foarte mult”.
Justin Trudeau, prim-ministrul Canadei, a publicat la rândul lui un mesaj emoţionant pe Twitter: ”Nu te vom uita niciodată, Carrie. Fie ca Forţa să fie cu tine pentru totdeauna”.
”Îmi amintesc cu plăcere de momentele plăcute petrecute alături de Carrie şi de mama ei. Odihneşte-te în pace, Carrie!”, a scris realizatoarea de televiziune Oprah Winfrey pe Twitter.
Actorul Chris Evans, interpretul personajului Captain America din seria de filme inspirate din universul benzilor desenate Marvel, a reacţionat şi el pe Twitter: ”E o veste atât de tristă. Îţi mulţumesc pentru tot ce ai făcut, Carrie Fisher. E o pierdere imensă”.
Decesul actriţei americane a fost deplâns şi de administratorii contului de Twitter al personajului Miss Piggy: ”O prinţesă. O vedetă. O prietenă. Carrie Fisher. Cu tristeţe, iubire şi amintiri minunate”.
A reacţionat pe Twitter şi Kermit, colegul lui Miss Piggy: ”Carrie Fisher. Galaxia te-a iubit. Lumea te-a iubit. Eu te-am iubit. Deja mi-e dor de tine”.
Cântăreaţa Courtney Love, văduva lui Kurt Cobain, a publicat şi ea un mesaj: ”Carrie Fisher - un umor minunat - o prietenă minunată. Una dintre cele mai strălucitoare lumini s-a stins. Condoleanţe sincere lui Billie şi Debbie”.
George Takei, un star al francizei ”Star Trek”, a scris: ”Fie ca sufletul ei să se odihnească în pace eternă, în timp ce noi o înapoiem Raiului, aflat într-o galaxie foarte îndepărtată”.
Actorul Forest Whitaker: ”Sunt foarte întristat să aflu că o altă lumină frumoasă ne-a părăsit mult prea devreme. Odihneşte-te în pace, Carrie Fisher. Să fii în continuare îmbrăţişată în lumina caldă a zeilor”.
Cineastul Michael Moore, un celebru realizator de documentare, a distribuit pe Twitter un mesaj al actriţei Carrie Fisher: Nu vreau ca viaţa mea să imite arta, vreau ca viaţa mea să fie artă”.
”Minunat spus. Sunt cuvinte după care noi toţi ar trebui să ne ghidăm. Îţi mulţumim, Carrie Fisher”, a adăugat Michael Moore.
Ringo Starr, membru al trupei The Beatles, a reacţionat la rândul său pe Twitter: ”Pace şi iubire, Carrie Fisher. Pace şi iubire pentru întreaga ta familie”.
Jane Fonda: ”Inima mi-e grea după vestea despre moartea lui Carrie Fisher. A fost o artistă unică şi o bună prietenă”.
Prezentatorul Larry King, o legendă a televiziunii americane, a regretat şi el decesul actriţei Carrie Fisher: ”Am pierdut cu toţii o nestemată adevărată odată cu moartea lui Carrie Fisher. Umorul ei, talentul şi onestitatea ei brutală erau adevărate daruri pentru lumea întreagă. Ne va lipsi vocea ei”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...