Fostul membru al trupei One Direction Liam Payne a murit în faţa unui hotel din capitala argentiniană, Buenos Aires, a anunţat miercuri presa locală, precizând că muzicianul britanic în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort după ce a căzut de la etajul al treilea al clădirii, relatează Reuters şi AFP.
Principalele ziare locale, La Nacion şi Clarin, au relatat, citând oficiali locali, că poliţia a fost chemată la hotelul din cartierul Palermo din capitală printr-un apel de urgenţă care menţiona „un bărbat agresiv care ar putea fi sub efectul drogurilor şi alcoolului”.
Angajaţii de la ambulanţă au confirmat ulterior decesul cântăreţului, care a fost găsit într-o curte interioară a hotelului, potrivit relatărilor de presă.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Artistul avea „răni foarte grave în urma căzăturii, l-am declarat mort, nu exista nicio posibilitate de resuscitare”, a declarat şeful serviciilor de urgenţă, Alberto Crescenti, la televiziunea locală. El a adăugat că serviciile de urgenţă au fost chemate la hotelul Casa Sur după ce au primit un apel la ora locală 17.04 (23.04, ora României). O echipă a sosit şapte minute mai târziu şi „a găsit bărbatul mort, iar mai târziu am descoperit că era cântăreţ într-o formaţie”, a continuat el.
Liam Payne a devenit celebru la nivel mondial ca membru al trupei pop One Direction, între timp destrămată, alături de Harry Styles, Zayn Malik, Niall Horan şi Louis Tomlinson.
Trupa de băieţi şi-a început activitatea după ce s-a clasat pe locul al treilea la emisiunea de concurs muzical „X Factor” în 2010, în Marea Britanie, dar grupul s-a destrămat în 2016, membrii săi urmând proiecte diferite, inclusiv cariere solo.
Potrivit revistei Billboard, Liam Payne a participat la un concert susţinut de fostul său partener Niall Horan în Buenos Aires, pe 2 octombrie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.