Un labirint de 5,5 kilometri lungime a fost creat în apropierea localităţii maghiare Kiszombor din vecinătatea graniţei cu România, într-un lan de porumb de cinci hectare. Noua atracţie urmează să fie inaugurată sâmbătă, iar dacă vizitatorul temerar nu se pierde, drumul dintre intrarea şi ieşirea din labirint se poate parcurge într-o oră şi douăzeci de minute, relatează MTI.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Versiunea în mărime naturală a popularului joc-labirint a fost realizată de patru persoane, în urma a aproximativ 400 de ore de muncă. Aleile de un metru şi jumătate lăţime dintre rândurile de porumb au fost făcute cu sapa, atunci când plantele erau mici, a declarat pentru MTI Erzsébet Endrész, preşedintele organizaţiei “Hortensia”, care se ocupă cu activităţi de prezentare a istoriei şi tradiţiilor maghiare şi care este realizatorul proiectului.
Figura centrală a desenului creat de potecile dintre rândurile de porumb – care au fost proiectate prima oară la o scară mică, pe hârtie milimetrică – este un puţ de petrol, deoarece în urmă cu 50 de ani, în 1973, în sat a fost forat primul astfel de puţ, iar în jumătatea de secol care a trecut, exploatarea petrolului a asigurat multe locuri de muncă oamenilor din zonă. În labirint se regăseşte numărul roman XV, deoarece aceasta este cea de-a cincisprezecea vară când în apropierea satului se realizează un astfel de labirint.
Datorita vremii ploioase şi a seminţelor folosite, înălţimea plantelor ajunge la 2,5 metri, iar pe alocuri chiar depăşeşte acest nivel, astfel că vizitatorul vede doar cerul albastru de deasupra şi peretele verde format din rândurile de porumb. Labirintul aşteaptă vizitatorii până la recoltarea porumbului, care este planificată să aibă loc în 20 august. Labirintul poate fi explorat în fiecare vineri şi sâmbătă, după lăsarea întunericului şi până la miezul nopţii, fiind indicată şi folosirea unei lanterne.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.