Bob Iger, CEO-ul Disney, a dezvăluit că un grup de hackeri afirmă că au intrat în posesia unuia dintre filmele acestui studio hollywoodian, ce nu a fost încă lansat oficial, şi au cerut o răscumpărare, a anunţat, luni, presa americană, citată de Reuters.
Bob Iger a făcut aceste dezvăluiri în timpul unei întruniri oficiale cu angajaţi ai postului ABC, la New York, a precizat publicaţia The Hollywood Reporter, care a citat mai multe surse.
Hackerii au cerut o sumă uriaşă, ce ar fi trebuit să le fie achitată în Bitcoin, însă grupul Disney a refuzat să plătească acea răscumpărare, afirmă aceeaşi publicaţie americană.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Deocamdată, grupul Disney nu a dat publicităţii un comunicat de presă pe această temă.
Printre filmele Disney care urmează să fie lansate în perioada următoare se află ”Pirates of the Caribbean: Dead Men Tell No Tales”, care va intra în cinematografe vineri, şi ”Cars 3”, care va avea premiera pe 16 iunie. Săptămâna trecută au apărut mai multe zvonuri potrivit cărora o copie a filmului ”Star Wars: The Last Jedi” a fost piratată şi va fi înapoiată doar în urma plăţii unei răscumpărări. Informaţia a fost dezminţită după câteva zile.
La sfârşitul lunii aprilie, un hacker care a cerut o răscumpărare de la platforma online Netflix, după ce a intrat ilegal în posesia celui de-al cincilea sezon al serialului ”Orange Is the New Black”, şi-a respectat ”promisiunea” şi, în urma refuzului companiei de streaming de a da curs cererii sale, a publicat pe internet primele 10 episoade din noul sezon al show-ului TV.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...