"Trei kilometri până la capătul lumii", în regia lui Emanuel Pârvu, a fost selectat în competiţia oficială a celei de-a 77-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Cannes care va avea loc între 14 şi 25 mai.
Adi este un adolescent de 17 ani, dintr-un sat din Delta Dunării, care, prin eforturile părinţilor săi, învaţă la Tulcea. Venit acasă în vacanţa de vară, Adi se simte bine alături de familia sa şi de prietena lui cea mai bună, Ilinca. Atunci când familia este confruntată violent cu un adevăr pe care nu îl pot nici inţelege, nici accepta, dragostea necondiţionată pe care Adi ar trebui să o primească de la părinţii săi dispare brusc, iar lui Adi îi rămâne o singură soluţie.
„Competiţia Oficială la Cannes este ceva ce, ca regizor, probabil visezi toată viaţa, locul în care îţi doreşti sa îţi fie văzute filmele, unde doreşti să fii. Sunt atât de multe "cărări" pe care, la un moment dat, o poţi lua – de la ideea filmului la scenariu, de la locaţii la filmarea propriu-zisă, de la actorie la montaj, încât nici nu mai ştii exact de unde s-a legat. Sigur de la Dumnezeu. Un mare mulţumesc tuturor celor implicaţi, am făcut împreună o echipă minunată şi iată şi prima noastră (mare) recunoaştere” a spus regizorul Emanuel Pârvu.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„Anul trecut, în septembrie, filmam în Deltă, la Sfântu Gheorghe. Astăzi, primim această veste cu o enormă bucurie, veste pe care o împărţim cu fiecare din cei care care ne-au stat alături în munca la acest film. Cred că nu ne-am fi putut dori o premieră mondială pentru filmul nostru, alta decât la Festivalul de la Cannes, iar să ştim că munca noastră va fi în competiţia oficială în compania unor filme de Coppola, Cronenberg sau Lanthimos este ca un premiu în plus. Va fi cu siguranţă o experienţă extraordinară la Cannes, însă suntem cu gândul şi la momentul în care publicul din România va vedea acest film pe marile ecrane, probabil toamna aceasta", a afirmat Miruna Berescu.
Filmul produs de Miruna Berescu, prin casa de producţie FAMart, îi are în rolurile principale pe Bogdan Dumitrache ("Pororoca", "Sieranevada", "Poziţia Copilului"), Laura Vasiliu ("4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile"), Ciprian Chiujdea (aflat la debut în lungmetraj), Ingrid Micu-Berescu ("Aniversarea", "Meda sau Partea nu prea fericită a lucrurilor"), Valeriu Andriuţă ("Miracol", "După Dealuri").
Este cel de al treilea lungmetraj semnat de Emanuel Pârvu, după debutul "Meda sau Partea nu prea fericita a lucrurilor" care a primit două premii la Festivalul de Film de la Sarajevo în 2018, pentru cel ma bun regizor şi cel mai bun actor principal (Şerban Pavlu) şi lungmetrajul "Marocco", selectat la Festivalul de la San Sebastian 2021.
Scenariul filmului este semnat de Emanuel Pârvu şi Miruna Berescu, imaginea filmului este semnată de Silviu Stavilă ("Marocco", "Marfa şi Banii", "Niki Ardelean - colonel în rezervă"), montajul de Mircea Olteanu ("R.M.N.", "Bacalaureat", "Ilegitim"), iar scenografia şi costumele de Bogdan Ionescu ("Metronom", "Dincolo de calea ferată").
Din distribuţie mai fac parte actorii: Adrian Titieni ("Familiar", "Bacalaureat", "Tata mută munţii"), Richard Bovnoczki ("Balaur", "Aurora"), Alina Berzunţeanu ("Metronom", "Q.E.D."), Vlad Brumaru ("Marocco", "Hackerville") şi Radu Gabriel ("5 minute", "Meda sau partea nu prea fericită a lucrurilor").
Filmul este produs de Asociaţia FAMart cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi este finanţat de Publicis Groupe Media Bucharest, MMS Communications Romania, OTP Bank Romania, Conceptual Lab by Theo Nissim. Post-producţia a fost asigurată de Chainsaw Europe Studio.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...