Trailerul filmului „No Time to Die”, cu Daniel Craig în rol principal, al 25-lea lungmetraj din seria „James Bond”, a fost lansat miercuri de Universal Pictures.
Este pentru a cincea şi, după cum a anunţat Craig, pentru ultima oară când el interpretează partitura agentului 007.
Rolul negativ în noul film a revenit lui Rami Malek, premiat anul acesta cu Oscar pentru interpretarea din „Bohemian Rhapsody”.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Din distribuţie mai fac parte Ralph Fiennes şi Ben Whishaw, care revin în franciză, la fel şi Christoph Waltz, Naomie Harris, Rory Kinnear, Lea Seydoux şi Jeffrey Wright.
Filmul este regizat de Cary Joji Fukunaga, care a mai semnat, între altele, primul sezon al „True Detective” (HBO) şi „Maniac” (Netflix). El a preluat regia după ce Danny Boyle („Trainspotting”, „Slumdog Millionaire”, „Yesterday”) a renunţat în urma unor „neînţelegeri creative”.
„No Time To Die” va fi lansat pe 2 aprilie în Marea Britanie şi pe 8 aprilie în Statele Unite.
Producţia a fost filmată în Jamaica, Anglia, Italia şi Norvegia.
Cel mai recent film din franciza „James Bond”, „Spectre”, a fost lansat în 2015 şi a generat încasări de peste 880 de milioane de dolari.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.