Toboşarul Bill Ward, membru fondator al formaţiei Black Sabbath, vinde online 200 de piese de echipament folosit în studio şi pe scenă, scrie rollingstone.com.
The Official Bill Ward Reverb Shop, care va fi lansat miercuri, va oferi seturi complete de tobe, feţe de tobă, cinele şi alte piese care au aparţinut muzicianului de-a lungul carierei sale.
Printre cele mai importante se numără un set de şase cinele Super Zyn, pe care Ward le-a folosit în sesiunile de înregistrări şi în turneele din perioada 1968 - 1971, care include debutul discografic al formaţiei Black Sabbath şi apariţia albumului ”Paranoid”. Pe lângă acesta, o preche de cinele Zildjian, pe care Ward a bătut între anii 1971 şi 1978, o pedală Ludwig Speedking, pe care a folosit-o în anii 1970, şi o faţă de tobă pictată de mână (un liliac şi cuvântul ”black”), folosită în turneul ”Sabbath Bloody Sabbath” din 1973.
Lista cuprinde peste 150 de feţe de tobă semnate de Ward şi datând din anii 1970 până în prezent.
”Am colecţionat multe peste timp şi încerc să mai aranjez puţin lucrurile. Pe unele dintre acestea nu le-am mai folosit de ceva vreme - doar stau acolo... Dacă ajung la toboşari sau colecţionari, atunci sunt fericit”, a spus Ward într-un anunţ video.
Luna trecută, chitaristul Nils Lofgren de la E Street Band şi-a lansat propriul magazin Reverb.
Trupa Black Sabbath, înfiinţată în 1968, la Birmingham, de solistul Ozzy Osbourne, chitaristul Tony Iommi, basistul Geezer Butler şi toboşarul Bill Ward, a susţinut, în luna februarie a acestui an, ultimul concert din carieră, după cum au anunţat membrii săi.
Bill Ward nu a mai cântat cu Black Sabbath din anul 2012, iar pentru acest turneu de adio Ozzy Osbourne, Tony Iommi şi Geezer Butler au colaborat cu toboşarul Tommy Clufetos şi clăparul Adam Wakeman.
Cu influenţe Led Zeppelin, Cream şi John Mayall, trupa s-a numit, pentru început, Earth Blues Company. Numele Black Sabbath a fost preluat după filmul omonim al lui Boris Karloff din 1963. Albumul omonim de debut a fost înregistrat în noiembrie 1969, dar a fost lansat un an mai târziu, alături de cel mai cunoscut disc al trupei, ”Paranoid”.
Au urmat, între altele, ”Sabbath Bloody Sabbath” (1973), ”Never Say Die!” (1978) şi ”Heaven and Hell” (1980). Acesta din urmă este şi primul disc lansat împreună cu solistul Ronnie James Dio, după plecarea lui Ozzy Osbourne din trupă. Dio a fost solistul formaţiei Black Sabbath în perioadele 1979 - 1982 şi 1991 - 1992. Piesele Black Sabbath au fost interpretate, între alţii, de Ian Gillan, între anii 1982 - 1984.
Black Sabbath a revenit pe scenă în 2011, în formula clasică: Tony Iommi (chitară), Ozzy Osbourne (voce), Geezer Butler (bas) şi Bill Ward (tobe). Toboşarul, care şi-a anunţat recent proiectul muzical Day Of Errors, a renunţat rapid la ideea revenirii alături de formaţie, iar locul său a fost luat de Brad Wilk, fost membru al trupei Rage Against The Machine. Black Sabbath a lansat, în total, 19 albume de studio, cel mai recent - ”13” - datând din 2013. Discurile trupei au fost vândute în peste 70 de milioane de copii. Grupul a fost recompensat cu două premii Grammy şi a fost inclus în Rock and Roll Hall of Fame, în 2006.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.