Starul internaţional Serghei Polunin, considerat cel mai talentat dansator al generaţiei sale, vine pentru prima dată în România, ca invitat special al celei de-a 20-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (23 iulie - 1 august 2021).
El va fi prezent joi, 29 iulie, de la ora 20:30, la Castelul Bánffy din Bonţida, în cadrul unui eveniment special: „Sergei Polunin Up, Close and Personal”.
Cu o zi înainte, de la ora 19:00, la Casa de Cultură a Studenţilor din Cluj, celebrul dansator va discuta cu publicul după proiecţia documentarului „Dancer” (r. Steven Cantor), o incursiune emoţionantă în viaţa sa tumultuoasă.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Biletele pentru cele două evenimente au fost puse în vânzare pe tiff.eventbook.ro. Serghei Polunin va susţine şi un masterclass la TIFF, detaliile urmând a fi anunţate în curând.
Născut în 1989 în Ucraina, Sergei Polunin a devenit, la vârsta de 19 ani, cel mai tânăr prim-balerin din istoria London Royal Ballet. Apreciat pentru geniul artistic, tehnica fenomenală şi prezenţa scenică hipnotizantă, artistul s-a remarcat pe marile scene ale lumii. A dansat pe scena Teatrului Balşoi din Moscova, la Scala din Milano, Teatrul Stanislavski, Opera Naţională din Paris, iar în prezent este invitat permanent al The Bavarian State Ballet din Munchen şi călătoreşte în jurul lumii cu spectacolele produse de Polunin Ink, compania de dans pe care a fondat-o. În 2019, a dansat alături de balerina Alina Cojocaru în „Romeo şi Julieta”. Cea mai populară apariţie a sa este cea din videoclipul în care dansează pe melodia „Take Me to Church” a lui Hozier, regizat de David LaChapelle, care a devenit viral şi a adunat peste 29 de milioane de vizualizări pe YouTube.
În ultimii ani, Sergei Polunin s-a remarcat şi în lumea filmului, în producţii precum „Murder on the Orient Express” (r. Kenneth Branagh), „Red Sparrow” (r. Francis Lawrence) şi „The White Crow” (r. Ralph Fiennes). Supranumit şi „băiatul rău al baletului mondial”, din cauza stilului său rebel, a plecărilor intempestive din companii de balet renumite - prima a fost chiar London Royal Ballet, la doar 21 de ani - şi a declaraţiilor controversate, Polunin este protagonistul documentarului „Dancer” (r. Steven Cantor), proiectat la TIFF miercuri, 28 iulie, de la 19:00, la Casa de Cultură a Studenţilor din Cluj. Proiecţia va fi urmată de un Q&A cu starul. Continuarea documentarului, „Dancer II”, va fi realizată de Anton Corbijn.
Show-ul „Sergei Polunin Up, Close and Personal”, pe care spectatorii din România vor avea ocazia să-l vadă joi, 29 iulie, de la 20:30, la Castelul Bánffy din Bonţida, va debuta cu proiecţia „Bolero”, un performance coregrafic în care capodopera lui Ravel capătă o nouă dimensiune prin mişcările renumitului dansator, amplificate de efectele vizuale realizate de artistul Teun van der Zalm. Ross Freddie Ray semnează conceptul şi coregrafia spectacolului.
Seara va continua cu „Sacré”, un spectacol bazat pe „Ritualul primăverii” al lui Igor Stravinski şi inspirat din stilul dansatorului Vaslav Nijinski, în viziunea coregrafică a artistei japoneze Yuka Oishi. Lupta constantă dintre emoţie şi raţiune, tema centrală a spectacolului care a făcut înconjurul lumii, dezvăluie multiplele straturi ale personalităţii lui Polunin, oferind publicului ocazia de a-l descoperi, prin intermediul mişcărilor, ca dansator şi creator, dar mai ales ca om. La final, balerinul va participa la o discuţie cu publicul şi va oferi detalii din culisele parcursului său artistic spectaculos şi atipic.
În conformitate cu reglementările în vigoare şi luând în considerare numărul de locuri la evenimentul din 29 iulie, de la Castelul Bánffy din Bonţida, va fi permis doar accesul persoanelor vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, a celor care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore înaintea începerii evenimentului şi al persoanelor care prezintă rezultatul negativ certificat de o unitate medicală al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore înaintea începerii evenimentului.
Documentele necesare pentru acces sunt adeverinţa de vaccinare sau una care certifică rezultatul negativ al unui test RT-PCR ori antigen (pe hârtie sau pe telefon) şi un act de identitate.
Biletele şi abonamentele pentru ediţia a 20-a a TIFF au fost puse în vânzare pe tiff.eventbook.ro.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...