Cântăreaţa şi compozitoarea irlandeză Sinéad O'Connor a decedat din cauze naturale, a stabilit tribunalul Southwark Coroners Court din Londra.
"Aceasta este pentru a confirma că doamna O'Connor a murit din cauze naturale", a declarat biroul medicului legist pentru Variety. "Prin urmare, medicul legist şi-a încetat implicarea în moartea ei".
O'Connor a murit la 26 iulie, la vârsta de 56 de ani. Cântăreaţa melodiei "Nothing Compares 2 U" a fost găsită "fără reacţie" în casa ei din Londra şi a fost declarată moartă la faţa locului. La momentul respectiv, poliţia britanică a declarat pentru Variety că nu tratează moartea ei ca fiind suspectă şi că a predat cazul biroului medicului legist pentru a determina cauza morţii.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
O'Connor a devenit cunoscută pe plan internaţional odată cu lansarea celui de-al doilea album al său, "I Do Not Want What I Haven't Got", în 1990. Discul a inclus aranjamentul ei pentru "Nothing Compares 2 U", un cântec scris iniţial de Prince şi lansat în cadrul proiectului său secundar The Family. Interpretarea cântecului a ajuns pe locul 1 în mai multe ţări, inclusiv în Irlanda, unde a rămas în fruntea topurilor timp de 11 săptămâni. Melodia a fost nominalizată la premiile Grammy pentru înregistrarea anului şi pentru cea mai bună interpretare rock cu voce feminină. "I Do Not Want What I Haven't Got" a câştigat premiul Grammy pentru cea mai bună interpretare de muzică alternativă.
O'Connor a vorbit deschis despre lupta sa de zeci de ani cu boala mintală. În 2022, fiul ei, Shane, s-a sinucis la vârsta de 17 ani. Ultima ei postare pe Twitter a fost un link către "Great Tibetan Compassion Mantra", pe care a scris "pentru toate mamele cu copii sinucigaşi".
Cu o lună înainte de moartea sa, O'Connor a scris pe pagina sa de Facebook că se mută înapoi la Londra după 23 de ani şi că intenţionează să lanseze un nou album în următorul an. De asemenea, ea avea în plan să plece în turneu în Australia şi Noua Zeelandă în 2024, precum şi în Europa şi SUA în 2025.
După aflarea veştii morţii sale, omagiile aduse lui O'Connor au fost în număr mare, inclusiv din partea legendarului lider al "Live Aid" Bob Geldof. "Era necruţătoare, avea o voce cum niciunul dintre noi nu a mai auzit vreodată, atât de pură", a declarat acesta pentru Variety. "A însemnat mult pentru toată lumea, a însemnat mult pentru noi. Vocea ei reprezenta sufletul şi spiritul ei. Şi ori de câte ori o vom auzi, vom fi mereu alături de o femeie minunată".
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...