Shakira a părăsit brusc scena unui club de noapte în acest weekend în Miami, în estul Statelor Unite. Din imaginile publicate pe reţelele de socializare, se pare că artista a observat că cineva din public o filma sub rochie.
După cum relatează Billboard, cântăreaţa a fost la LIV, un club VIP, pentru a-şi promova noua melodie „Soltera”. Ea a fost însoţită de supermodelul Winnie Harlow, influencerul Lele Pons şi cântăreaţa braziliană Anitta.
Shakira leaves the stage after people were filming under her dress whilst she was dancing to her new single. People are GROSS. pic.twitter.com/AxlBw6yFZL
— FEIM (@FeimM_) September 15, 2024
Shakira a urcat pe podium pentru a dansa pe un fragment din noul cântec, a cărui dată de lansare este încă necunoscută. După cum arată imaginile filmate de un spectator, ea s-a oprit brusc şi şi-a aranjat rochia, înainte de a face un gest de „nu” cu două mâini către cineva din public.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
După ce a încercat să îşi reia dansul, interpreta celebrei melodii „Whenever, Wherever” a părăsit scena enervată.
Imaginile au generat un val de indignare pe reţelele de socializare, precum şi numeroase mesaje de susţinere pentru cântăreaţa în vârstă de 47 de ani. „Oamenii sunt dezgustători”, a spus cineva.
Shakira a prezentat în luna martie un nou album, al doisprezecelea din carieră. Acest prim album după şapte ani, intitulat „Las Mujeres Ya No Lloran”, a marcat revenirea cântăreţei după despărţirea sa foarte mediatizată de fotbalistul spaniol Gérard Piqué.
Cele două vedete s-au despărţit în 2022, după o relaţie de 12 ani şi doi copii. Anul următor, Shakira a provocat agitaţie în lumea celebrităţilor cu o piesă pe care a înregistrat-o cu DJ-ul argentinian Bizarrap, intitulată „Bzrp Music Sessions, Vol. 53”, în care şi-a pus la zid fostul iubit, acuzându-l (printre altele) de infidelitate.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.