Netflix a anunţat luni că serialul „Emily in Paris”, al cărui al 4-lea sezon tocmai a fost lansat pe platformă, va avea şi al cincilea sezon.
„Suntem încântaţi de răspunsul incredibil la acest sezon din Emily in Paris şi abia aşteptăm să ne întoarcem pentru un al cincilea sezon pentru a continua aventurile lui Emily la Roma şi Paris”, a declarat creatorul serialului, Darren Star.
La sfârşitul sezonului 4, difuzat în două părţi, americana Emily (Lily Collins), care s-a îndrăgostit de Paris, lasă totuşi Turnul Eiffel pentru Colosseum şi se mută la Roma, unde agenţia lui Sylvie Gratteau (Philippine Leroy-Beaulieu) deschide un birou. De asemenea, ea îl urmăreşte pe Marcello (Eugenio Franceschini), a cărui familie fabrică pulovere din caşmir.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Brigitte Macron în calitate de invitată
Dar Gabriel, bucătarul francez de care Emily este acum despărţită după unele probleme de comunicare, este hotărât să o recucerească. Aşa că a fost nevoie de un al cincilea sezon pentru a rezolva viaţa amoroasă a lui Emily.
Sezonul 4, marcat de o scurtă apariţie a lui Brigitte Macron în propriul rol, anunţă un nou personaj, perfida Genevieve, fiica adulterină a soţului lui Sylvie, interpretată de Thalia Besson, fiica regizorului Luc Besson.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...