Actorul de origine română Sebastian Stan, invitatul de onoare al American International Film Festival, va paricipa la o a treia proiecţie a filmului "I, Tonya", în regia lui Craig Gillespie, duminică, de la ora 22.30. Actorul va părăsi România cu o zi mai devreme şi nu va mai putea fi prezent la proiecţia de luni, anunţă organizatorii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Uneori, viaţa unui actor este plină de neprevăzut. Îmi pare foarte rău că, din păcate, trebuie sa-mi scurtez cu o zi vizita în România. Trebuie să mă întorc la New York pentru un nou rol. Asta înseamnă că nu voi fi în Bucureşti luni seară, când va fi proiecţia filmului "I, Tonya". În schimb, vom organiza o altă proiecţie duminică seara, la 22.30. Ştiu că unii dintre voi vor fi supăraţi şi vă înţeleg. Sper însă să mă pot revanşa faţă de voi duminică seara. Dacă veniţi, vă promit că voi fi numai zâmbet. Vă rog să fiţi alături de mine când voi introduce filmul "I, Tonya”, le-a transmis Sebastian Stan fanilor, pe pagina de Facebook a American Independent Film Festival.

Proiecţia suplimentară a producţiei "I, Tonya", va avea loc la Cinema PRO. Biletele deja cumpărate pentru proiecţia de luni, asigură accesul totodată la proiecţia de duminică, pentru spectatorii care doresc să-l vadă pe Sebastian Stan.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Spectatorii care nu pot asista la proiecţia de duminică, sunt aşteptaţi în continuare luni cu biletul deja cumpărat. Biletele pentru proiecţia suplimentara la filmul "I, Tonya" de duminică, ora 22.30, cu participarea lui Sebastian Stan, se pot cumpăra la faţa locului sau prin Eventbook.

Înainte de proiecţie, Sebastian Stan se va afla în dialog cu criticul de film Ionut Mareş.

Primele două întâlniri ale lui Sebastian Stan cu cinefilii din Bucureşti au avut loc cu sala plină, sute de fani din România, China, Indonezia, Vietnam, Ungaria, Polonia, Bulgaria sau Rusia aşteptându-l pe actorul de la Hollywood în faţa cinematografului din centrul Bucureştiului.

Fanii din România s-au întâlnit cu Sebastian Stan la American Independent Film Festival, în cadrul a două proiecţii speciale cu “I, Tonya”, vorbind despre viaţa şi cariera sa cu Andreea Esca, ambasadoarea AIFF şi cu Amalia Enache, voluntar OBDO. Actorul a răspuns întrebărilor din public şi a făcut fotografii cu fanii care l-au aşteptat la intrarea în cinematograf.

Programul proiecţiilor şi noutăţi despre filmele şi evenimentele din festival vor fi actualizate pe siteul filmedefestival.ro, pe pagina de Facebook American Independent Film Festival şi Instagram (@AmericanIndependentFilmFest).

Bilete şi rezervări la proiecţiile gratuite sunt disponibile pe Eventbook.ro şi în reţeaua Eventbook.

American Independent Film Festival este organizat de Asociaţia Cinemascop în parteneriat cu Primăria Municipiului Bucureşti prin ARCUB.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.