Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

 

 Sean ”Diddy” Combs s-a folosit de faima sa ca unul dintre cele mai mari nume ale hip-hop-ului pentru a constrânge femeile la acte sexuale înjositoare, ca parte a unei scheme de lungă durată de trafic sexual şi şantaj, au declarat procurorii, aducând trei acuzaţii penale împotriva sa, transmite Reuters.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Combs, în vârstă de 54 de ani, a pledat nevinovat la tribunalul federal din Manhattan, la câteva ore după ce rechizitoriul de 14 pagini a fost desecretizat. Judecătoarea Robyn Tarnofsky a refuzat eliberarea pe cauţiune a lui Combs, aprobând cererea procuraturii de a continua detenţia înainte de proces.

Rapperul şi producătorul s-a folosit de imperiul său de afaceri, inclusiv de casa sa de discuri Bad Boy Entertainment, pentru a transporta femei, precum şi lucrători sexuali de sex masculin, peste graniţele de stat, pentru a lua parte la spectacole sexuale înregistrate, numite „Freak Offs”, în care mogulul muzicii privea şi se masturba, au declarat procurorii.

Într-o posibilă avanpremieră a strategiei de apărare, avocatul lui Combs, Marc Agnifilo, a numit activitatea sexuală descrisă de procurori consensuală.

”Toată lumea are experienţă cu intimitatea în acest fel? Nu. Este vorba de trafic sexual? Nu. Nu şi dacă toată lumea vrea să fie acolo”, i-a spus Agnifilo judecătorului.

Combs riscă o pedeapsă de până la închisoare pe viaţă şi o pedeapsă minimă de 15 ani, dacă este condamnat pentru cele trei infracţiuni: conspiraţie de racolare, trafic sexual şi transport pentru a se angaja în prostituţie.

Procurorii au declarat că Combs a ademenit femeile oferindu-le droguri precum ketamina şi ecstasy, sprijin financiar sau promisiuni de sprijin în carieră sau o relaţie romantică. Combs a folosit apoi înregistrările clandestine ale actelor sexuale ca ”garanţie” pentru a se asigura că femeile vor păstra tăcerea şi, uneori, a arătat arme pentru a intimida victimele abuzurilor şi martorii, au declarat procurorii.

Actul de acuzare nu precizează câte femei au fost presupuse victime. Acesta nu conţine nicio acuzaţie că Combs însuşi s-a angajat direct în contacte sexuale nedorite cu femeile, deşi a fost acuzat că le-a agresat prin lovire, lovire cu piciorul, târâre şi aruncarea de obiecte. Potrivit procurorilor, Combs şi asociaţii săi au recurs la mită şi violenţă, precum incendierea şi răpirea, pentru a încerca să păstreze secretul asupra comportamentului său.

Când Tarnofsky l-a întrebat cum doreşte să pledeze, Combs - purtând un tricou negru şi pantaloni de trening gri - s-a ridicat în picioare, a tras în sus un microfon subţire de pe masa apărării şi a spus: ”Nevinovat”.

”Preocuparea mea este că aceasta este o infracţiune care se întâmplă în spatele uşilor închise”, a spus judecătorul refuzând cauţiunea, înainte ca Combs să fie condus afară din sala de judecată de către membri ai Serviciului U.S. Marshals.

Avocatul apărării, Marc Agnifilo, a declarat că va face apel la menţinerea în detenţie a clientului său în cadrul unei audieri care va avea loc miercuri în faţa judecătorului districtual american Andrew Carter, care va supraveghea restul cazului.

Cunoscut în timpul carierei sale şi ca P. Diddy şi Puff Daddy, Combs a fondat casa de discuri Bad Boy şi este creditat pentru faptul că a contribuit la transformarea unor rapperi şi cântăreţi R&B precum Mary J. Blige, Faith Evans, Notorious B.I.G. şi Usher în staruri în anii 1990 şi 2000.

”EXTREM DE PERICULOS”

Procurorii l-au acuzat pe Combs că a condus o întreprindere criminală pentru a-şi facilita exploatarea femeilor, datând de cel puţin 16 ani, într-un caz instrumentat de biroul procurorului Damian Williams din Manhattan.

”Inculpatul Sean Combs a abuzat fizic şi sexual victime timp de zeci de ani”, i-a spus judecătorului procurorul Emily Johnson, care a pledat pentru menţinerea detenţiei.

”El este extrem de periculos pentru comunitate”, a adăugat procurorul.

Apărarea a solicitat eliberarea lui Combs în baza unei cauţiuni de 50 de milioane de dolari garantată de locuinţa sa din Miami. Agnifilo a recunoscut că Combs are o istorie de consum de droguri şi relaţii toxice şi a spus că acesta primeşte tratament şi terapie, fără a intra în detalii.

Combs este cea mai vizibilă figură din industria muzicală acuzată de comportament sexual inadecvat de când cântăreţul R&B R. Kelly a fost condamnat la o pedeapsă combinată de 31 de ani de închisoare după ce a fost condamnat în New York în 2021 şi în Chicago în 2022 pentru trafic sexual, şantaj, infracţiuni sexuale cu copii şi alte acuzaţii.

Lovit de o serie de procese civile în care este acuzat de comportament sexual şi alte abateri, precum şi de o anchetă penală federală, cariera lui Combs a deraiat în ultimul an. În noiembrie anul trecut, fosta sa iubită Casandra Ventura, o cântăreaţă R&B cunoscută sub numele de Cassie, l-a acuzat într-un proces de abuz fizic în serie, sclavie sexuală şi viol. Ea a fost de acord cu o înţelegere nedivulgată la o zi după ce l-a dat în judecată. Combs i-a negat acuzaţiile.

Într-un incident din martie 2016 care seamănă cu descrierea lui Cassie a presupusului său atac, procurorii au declarat că Combs a fost surprins pe o înregistrare video de securitate a unui hotel lovind şi târând o femeie care încerca să părăsească un „Freak Off”. Combs a oferit apoi un teanc de bani unui ofiţer de securitate al hotelului care a intervenit, au declarat procurorii.

Procurorii au declarat că angajaţii lui Combs au ajutat la organizarea „Freak Off-urilor”, rezervând camere de hotel şi cumpărând substanţe controlate şi alte articole folosite în timpul actului sexual, conform actului de acuzare.

În timpul percheziţiilor efectuate în locuinţele sale din Los Angeles şi Miami Beach, Florida, în urmă cu şase luni, autorităţile au găsit droguri şi 1.000 de sticle de ulei şi lubrifiant pentru bebeluşi, precum şi puşti AR-15 cu numere de serie şterse, se arată în rechizitoriu.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.