Sean „Diddy” Combs vrea ca procurorii în cazul său de trafic sexual să dezvăluie numele acuzatorilor săi, arată documentele tribunalului federal din Manhattan, potrivit The Guardian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Combs, în vârstă de 54 de ani, trebuie să cunoască identitatea acuzatorilor săi pentru a se pregăti pentru procesul din 5 mai, a susţinut echipa sa juridică într-o scrisoare adresată marţi judecătorului Arun Subramanian.

Combs a pledat nevinovat la acuzaţie. El rămâne încarcerat în aşteptarea procesului.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

„Acest caz este unic, în parte din cauza numărului de persoane care aduc acuzaţii împotriva domnului Combs datorită statutului său de celebritate, bogăţiei” şi acoperirii mediatice extinse a proceselor şi a altor proceduri legale împotriva sa”, au susţinut aceştia.

„Acest lucru a avut un efect de propagare generalizat, rezultând într-un torent de acuzaţii din partea unor reclamanţi neidentificaţi, care variază de la fals la absurd”.

Aceştia au precizat că şase persoane au depus luni plângeri civile împotriva lui Combs, toate anonime. Avocatul care conduce aceste procese a afirmat, în cadrul unei conferinţe de presă recente, că a reprezentat 120 de acuzatori şi că un număr verde al firmei sale a primit mii de apeluri în decurs de o zi, a mai precizat echipa lui Combs.

Combs este acuzat de complicitate la şantaj; trafic sexual prin forţă, fraudă sau constrângere; şi transport în vederea practicării prostituţiei. Actul de acuzare susţine că violenţa lui Combs a durat zeci de ani şi că megastarul „a abuzat, ameninţat şi constrâns femeile şi alte persoane din jurul său pentru a-şi îndeplini dorinţele sexuale, a-şi proteja reputaţia şi a-şi ascunde comportamentul”.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.