Cea de-a patra ediţie a Bucharest International Dance Film Festival s-a încheiat, duminică seară, iar cel mai bun film a fost desemnat „Night Dancing”, coproducţie Marea Britanie - România regizată de Barney Cokeliss.
Juriul alcătuit din Helena Jonsdottir (Islanda, coregrafă şi regizoare de film), Gabor Pinter (Ungaria, selecţioner şi director de festival) şi Adrien Ouaki (Franţa, regizor şi coregraf, câştigătorul BIDFF 2017) şi publicul au desemnat, în total, şaşe câştigători.
Scurtmetrajul din 2016 al lui Barney Cokeliss, ce beneficiază de o coregrafie semnată de Louise Tanoto, Jacob Ingram-Dodd şi Jason Thorpe, este „ca un vis”, potrivit motivaţiei juriului.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„Barney Cokeliss a reuşit să creeze o poveste de viaţă cu mai multe straturi de citire, cu care publicul a putut să empatizeze. Filmul ne-a făcut să ne întrebăm dacă dansul ne poate transforma viaţa, dacă ar trebui să facă parte din rutina noastră zilnică, la orice oră şi la orice vârstă. Nu am simţit când «Night Dancing» a început şi s-a terminat, a fost ca un vis, care ne-a lăsat cu gânduri, emoţii şi întrebări”, a fost argumentul juriului legat de pelicula premiată cu 1.000 de euro.
Cei trei juraţi au acordat o menţiune specială în cadrul competitiţiei internaţionale. Ea a revenit scurtmetrajului „Through the Supermarket in Five Easy Pieces” (2017, Finlanda), de Anna-Maria Joakimsdottir-Hutri.
Cu o coregrafie semnată de Maria Saivosalmi şi Andrius Katinas, scurtmetrajul a fost premiat „pentru maniera organică de a îmbina situaţia dramatică şi mişcarea, filmul având o cursivitate aparte, susţinută şi de un sound design de excepţie”.
La categoria „Inovaţie”, câştigătorul premiului de 500 de euro a fost „Bookanima: Dance” (2018, Coreea de Sud), de Shon Kim.
Scurtmetrajul este „o animaţie din Coreea de Sud care propune o abordare ingenioasă în ceea ce priveşte folosirea arhivelor de dans. Shon Kim ne sugerează că, dacă putem învăţa totul din cărţi, de ce nu am putea învăţa şi dansul?”.
Premiul pentru „Cel mai bun film românesc”, în valoare de 1.000 de euro, oferit de Institutul Cultural Român, a revenit scurtmetrajului „States Uprooted” (2018, România – SUA), realizat de regizoarea Ioana Ţurcan, care a fost recompensată cu acest trofeu „pentru cea mai bună punere într-o ecuaţie cinematografică a unei idei. Filmul său transmite un mesaj clar despre situaţia în care se află societatea de astăzi”.
Şi la această categorie a fost acordată o menţiune specială. Ea a revenit peliculei „Dépaysement” (2018, România), de Corina Hinkov, cu o coregrafie semnată de Maria-Luiza Dimulescu şi Simona Dabija.
„Membrii juriului au văzut un potenţial enorm într-o echipă foarte tânără pe care doresc să o încurajeze să dezvolte mai multe proiecte în această formulă”.
De cealaltă parte, Premiul Publicului a fost câştigat de „A Flood Remains” (2017, Olanda), de Emma Evelein.
Anul acesta, BIDFF a organizat „Stories in Movement”, un atelier intensiv dedicat dezvoltării filmelor de dans. La finalul atelierului, 8 dintre cele 10 proiecte participante au fost prezentate în cadrul unei sesiuni de pitching.
Premiul pentru „Cel mai bun pitch” a mers către Eva Urbanova, coregrafă din Slovacia, pentru proiectul „4+1 Dances”. Premiul în valoare de 700 de euro a fost acordat de Institutul Cultural Român.
Bucharest International Dance Film Festival a început joi şi, timp de patru zile, a propus filme şi performance-uri în premieră în România, expoziţii şi masterclass-uri.
Tema ediţiei de anul acesta a singurului festival de gen din România a fost „[re]tracing” - urmele pe care timpul le-a lăsat în vieţile oamenilor şi ale comunităţilor din care fac parte.
Bucharest International Dance Film Festival 2018 este un proiect al Asociaţiei Tangaj Dance, finanţat de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, realizat cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, Institutului Cultural Român, Consulatului Onorific al Republicii Islanda la Bucureşti, British Council, Institutului Balassi şi 4 Proof Film.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.