Scurtmetrajul „Cadoul de Crăciun”, regizat de Bogdan Mureşanu, cu Ioana Flora şi Adrian Văncică în rolurile principale, a fost recompensat cu premiul publicului la Festivalul Internaţional de Filme Scurte „Żubroffka” de la Białystok.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

La ediţia din acest an a festivalului polonez, care a avut loc în perioada 5 - 9 decembrie, au participat trei filme din România: „Cadoul de Crăciun”, de Bogdan Mureşanu, şi „Morski Briz”, de Cecilia Ştefănescu, în secţiunea „Okno na Wschód” (Fereastră către Răsărit/ Eastward Window) şi „Stremţ 89”, realizat de Anda Puşcaş şi Dragoş Dulea, în secţiunea „Chipurile patriotismului”, dedicată ţărilor care îşi sărbătoresc anul acesta Centenarul, printre care şi România.

Acţiunea filmului „Cadoul de Crăciun” are loc în seara de 20 decembrie 1989. Totul porneşte de la scrisoarea unui băiat către Moş Crăciun în care copilul dezvăluie ce îşi doresc părinţii lui de Sărbători. Tatăl află îngrozit că cel mic a trimis prin poştă o scrisoare în care spune ce îşi doreşte părintele lui pentru Crăciun: „Să moară nea Nicu”.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Filmul lui Bogdan Mureşanu a mai câştigat premiul Zilelor Filmului Românesc pentru secţiunea scurtmetraj la TIFF 2018, precum şi o menţiune specială la la Festival du Cinéma Méditerranéen de Montpellier.

Festivalul Internaţional de Filme Scurte „Żubroffka” de la Białystok este pune accent pe diversitatea caracteristică regiunii Podlasie, a cărei capitală este Białystok. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.