TVR investighează acuzaţiile aduse de EBU, dar dezaprobă modul în care a gestionat situaţia generată de voturile exprimate de juriile naţionale, cu ocazia semifinalelor şi a finalei concursului Eurovision 2022, conform unui comunicat transmis news.ro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Considerăm inacceptabil comportamentul EBU, care a aplicat un dublu standard în cazul unor grupuri de ţări ale căror voturi s-au împărţit într-un mod care ridică suspiciuni.

În timp ce unele ţări au fost penalizate, notele juraţilor fiind înlocuite cu note acordate de EBU - printr-un aşa-numit ”algoritm” netransparent, care ridică la rândul său suspiciuni - pentru altele nu a fost aplicată nicio sancţiune. Mai grav, au beneficiat de puncte suplimentare, dirijate de EBU în numele ţărilor penalizate (detalii la finalul comunicatului).

Impactul acestor suspiciuni asupra concursului şi asupra reputaţiei televiziunilor sancţionate putea fi eliminat complet dacă EBU ar fi comunicat părţilor implicate îngrijorările sale de îndată ce au fost observate, adică, miercuri, 11 mai, după cea de-a doua semifinală pentru juriu.

Dacă EBU ar fi comunicat, a doua zi după vot, delegaţiilor vizate notele date de juraţii celor şase ţări şi ar fi explicat convingător existenţa unui ”tipar de vot neregulat,” TVR ar fi avut timp să reacţioneze pentru a investiga prompt acuzaţiile şi a corecta situaţia, dacă ar fi fost cazul.

În acest fel, în cursul zilei de joi, 12 mai, puteam elimina orice suspiciune care plana asupra voturilor date de jurii în timpul celei de-a doua semifinale, iar în timpul galei pentru public puteau fi anunţati finaliştii pe baza notelor juraţilor, nu pe cele generate de ”algoritm.”

Acest lucru ar fi fost posibil, însă, doar dacă EBU ar fi tratat TVR ca pe un partener real şi ar fi ţinut cont de faptul că regulamentul Eurovision este cel ce dă independenţă totală juriilor naţionale şi că televiziunile nu pot nici afla şi nici influenţa punctajele acordate de juraţi, decât mult timp după ce au fost trimise către EBU. Astfel, TVR nu a aflat decât după finală modul în care au votat juraţii români în semifinală.

Din păcate, din cauză că EBU a decis să ne trimită abia după şapte zile informaţiile relevante, tot ce am putut face a fost să cerem explicaţii oficiale juriului din România, ”post-factum,” asupra votului din cea de-a doua semifinală. Chiar şi în acest context, în care am fost deja judecaţi şi sancţionaţi, fără a ni se da posibilitatea de a ne apăra, TVR va colabora cu toate celelalte televiziuni sancţionate pentru a descoperi dacă neregulile semnalate au fost rezultatul unei tentative de fraudă.

Un alt aspect ce trebuie semnalat este faptul că EBU are mecanisme de prevenţie şi control. Atunci, când există suspiciuni faţă de un juriu, poate trimite observatori care să supravegheze procesul de vot. Ceea ce s-a şi întâmplat, anul acesta, când EBU a decis să trimită observatori în două dintre cele şase ţări sancţionate.

Concluzia observatorilor a fost că votul a fost regulamentar şi nu au raportat nicio abatere sau încercare de fraudare. Este unul dintre motivele pentru care la începutul probei finale pentru public, reprezentantul EBU a anunţat că toate voturile exprimate de juraţi sunt valide"
, anunţă TVR.

Televiziunea Română prezintă cum s-au repartizat voturile, în cea de-a doua semifinală, în cazul altor trei ţări:

Australia a dat către:
Suedia 12
Israel 10
Belgia 8
Macedonia de Nord 7
Irlanda 6


Australia a primit de la:
Suedia 12
Israel 10
Belgia 8
Macedonia de Nord 5
Irlanda 5

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Belgia a dat către:
Suedia 10
Australia 8
Israel 7

Belgia a primit de la:
Suedia 8
Australia 8
Israel 7



Suedia a dat către:
Australia 12
Estonia 10
Belgia 8
Malta 7

Suedia a primit de la:
Australia 12
Estonia 12
Belgia 10
Malta 10


"În cazul acestor ţări, organizatorii nu au sesizat ”tipare de vot neregulate.” Mai mult, lor le-au dat şi cele mai multe puncte atribuite, prin ”algoritm,” de la ţările sancţionate pentru că s-au votat între ele. Dintre cele şase ţări acuzate că au avut o înţelegere oneroasă pentru a intra în finală, doar trei au reuşit. Dintre cele trei ţări care au primit puncte prin ”algoritm” de la ţări sancţionate, toate au reuşit să intre în finală.

Atitudinea de neînţeles a EBU faţă de TVR, un membru de tradiţie al acestei organizaţii, care merită tratat cu respect, este subliniată şi de faptul că organizatorii Eurovision au ales să mintă în timpul transmiterii rezultatelor finale ale concursului. Când a venit rândul reprezentantului României să anunţe rezultatul votului juriului, organizatorii au invocat o problemă tehnică inexistentă pentru a prezenta notele furnizate de ”algoritm.”

Reiterăm ce am spus şi în primul nostru comunicat: nu a existat nicio problemă tehnică! Eda Marcus era pregătită să intre în direct, iar legătura funcţiona perfect. Singurul motiv pentru care ne-a fost interzisă anunţarea votului juriului din România, care acordase 12 puncte Moldovei, a fost acela că am refuzat să acceptăm punctajul impus de EBU.

În urma situaţiei create şi a prejudiciilor de imagine aduse televiziunii publice, reprezentanţii TVR iau în considerare retragerea României de la ediţiile viitoare ale Eurovision şi acţionarea în instanţă a organizatorilor evenimentului"..

TVR explică şi modul în care s-a desfăşurat activitatea juriului, în acord cu procedurile impuse prin regulamentul concursului:

-    Miercuri, 11 mai, de la ora 22.00, în cadrul concursului a avut loc semifinala a doua - repetiţia pentru juriu -, un show identic cu cel pentru public, care urma să aibă loc a doua zi.

-    Membrii juriului au sosit la sediul TVR cu 30 de minute înainte de începutul concursului, au prezentat notarului actele de identitate, au urmărit şi au fost informaţi despre regulile de votare - să nu comunice/să nu îşi exprime părerile despre piese/prestaţie/show către ceilalţi membri, să înceapă notarea după prestaţia ultimului concurent, în momentul în care Şeful de vot îi anunţă că pot începe. După înmânarea formularelor, juraţii au aşteptat până când Şeful de vot a fost informat de operatorul Digame (partenerul EBU care se ocupă de componenta de vot, inclusiv grafica aferentă) că votul lor este valid şi că aceştia pot părăsi locaţia (juriul a fost obligat, conform regulilor, să nu părăsească locaţia timp de 90 de minute după ultima prestaţie din concurs).

-    Singurele două persoane care au ştiut rezultatul votului juriului din cea de-a doua semifinală au fost notarul care a legalizat rezultatul şi Şeful de vot. Nimeni altcineva din România nu a avut acces la aceste informaţii până luni, 16 mai, după încheierea concursului, când voturile au fost făcute publice de EBU.

-    Până vineri, 13 mai, juriul nu s-a mai întrunit.

-    Vineri, 13 mai, a avut loc repetiţia pentru juriu din cadrul finalei, un show identic cu cel pentru public care urma să aibă loc în ultima zi a concursului (14 mai). Juriul, notarul şi Şeful de vot au reluat procedura parcursă în cadrul semifinalei pentru juriu, alături de reprezentanţii Digame.

-    După acest moment, juriul României nu s-a mai întrunit.

-    Pe parcursul zilei de sâmbătă, 14 mai, Şeful de vot a susţinut două teleconferinţe cu organizatorii, pentru stabilirea regulilor de prezentare/poziţionare/citire/ ale Edei Marcus şi a participat la două repetiţii de transmitere a rezultatului juriului României, fără a primi vreo informare cu privire la eventualele suspiciuni privind jurizarea de la Bucureşti.

- 14 mai, ora 0.30 (aprox.): tabelul cu rezultatul votului din finală atribuit de EBU juriului României (Ucraina 12 puncte) a fost transmis de organizatori reprezentanţilor TVR. Responsabilul de la Bucureşti a sesizat neconcordanţa şi a solicitat explicaţii din partea operatorului Digame. Pe parcursul finalei pentru public, la sediul TVR, alături de Şeful de vot, mai erau prezenţi preşedintele juriului şi notarul.

-    0.50-1.09 – intervalul în care a fost anunţat, în cadrul show-ului, rezultatul jurizării României, cel calculat în baza unui algoritm stabilit unilateral de EBU.

-    1.09 – EBU transmite primul mesaj oficial, prin care toate delegaţiile sunt anunţate că organizatorul a identificat anumite modele de vot neregulate (“irregular”) în rezultatele a şase ţări, fără a nominaliza vreun participant.

-    În ceea ce priveşte rezultatele votului atribuit în a doua semifinală, subliniem, din nou, că au fost anunţate doar luni, după încheierea concursului, notează TVR.

Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune (EBU) a prezentat modul în care au votat cele şase state a căror jurizare la Eurovision a fost anulată - Azerbaidjan, Georgia, Muntenegru, Polonia, România, San Marino - afirmând că o neregulă de asemenea amploare în ceea ce priveşte modelul de vot al juriului este fără precedent.

Conform EBU, "în cea de-a doua semifinală, s-a observat că patru dintre cele şase jurii au plasat toate cinci dintre celelalte ţări în Topul lor cinci (ţinând cont că nu au putut vota pentru ei înşişi); un juriu a votat pentru aceleaşi cinci ţări în Top 6; iar ultimul dintre cele şase jurii a plasat patru dintre celelalte ţări în Top 4 şi pe a cincea în Top 7".

Patru dintre cele şase state au primit cel puţin un set de 12 puncte, care este maximul care poate fi acordat, precizează EBU.

EBU invocă Regulamentul Eurovision Song Contest şi instrucţiunile oficiale de vot ale Concursului, potrivit cărora dacă voturile juriilor naţionale prezintă modele de vot neregulamentare (după cum poate fi detectat de Partenerul de vot paneuropean şi recunoscut de Monitorul Independent de Votare), supervizorul executiv al ESC are dreptul de a elimina voturile în cauză pentru alocarea clasamentelor şi de a le înlocui cu un rezultat agregat substitut calculat automat pentru a determina rezultatul final al acestor ţări în a doua semifinală.

Imediat după finala Eurovision, cîştigată de Ucraina, Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune (EBU), organizatorul concursului, a transmis un comunicat de presă în care a explicat că în cea de-a doua semifinală juriile naţionale din şase ţări au fost eliminate din concurs. Acestea au fost apoi înlocuite cu un rezultat agregat bazat pe ţări cu tipare de vot similar atât în ​​a doua semifinală, cât şi în marea finală, printre cele şase ţări aflându-se şi România.

Din partea TVR, Eda Marcus ar fi trebuit să anunţe punctajul juriului naţional, sâmbătă seară. Însă, în timpul transmiterii voturilor juriilor naţionale, punctajul din partea României nu a putut fi aflat în direct de la Bucureşti, fiind invocate probleme tehnice. Martin Osterdahl, coordonatorul concursului Eurovision 2022, a fost cel care a anunţat cele 12 puncte acordate de România Ucrainei. 

Ulterior, TVR a anunţat că "România a decis să acorde punctaj maxim reprezentanţilor Moldovei", acuzând că "regulile au fost schimbate în timpul jocului, fără ca participanţii să fie anunţaţi în prealabil".

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.