Sarah Jessica Parker, Cynthia Nixon şi Kristin Davis, starurile „And Just Like That”, noul capitol al „Sex and the City”, au transmis că sunt „întristate” să afle acuzaţiile de agresiune sexuală aduse lui Chris Noth, cu care au jucat în ambele seriale.
Noth, care a jucat rolul Mr. Big în cele două producţii HBO, a fost dat afară din serialul „The Equalizer” al CBS, luni, după ce a fost acuzat de agresiune sexuală de două femei care au făcut dezvăluirile în urmă cu câteva zile pentru The Hollywood Reporter.
Personajul lui a fost ucis în continuarea „Sex and the City” chiar la finalul primului episod.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Într-un comunicat publicat online luni şi atribuit actriţelor Sarah Jessica Parker, Cynthia Nixon şi Kristin Davis, ele spun că apreciază femeile care au ieşit public şi au vorbit despre experienţele lor.
„Suntem profund întristate să auzim acuzaţiile aduse lui Chris Noth. Sprijinim femeile care au ieşit şi au împărtăşit experienţele lor dureroase. Ştim că trebuie să fie ceva foarte dificil de făcut şi le apreciem pentru asta”.
Joi, The Hollywood Reporter a scris că două femei îl acuză pe actor de agresiune. Unul dintre presupusele incidente a avut loc în Los Angeles în 2004, iar celălalt, în New York, în 2015.
Noth a negat acuzaţiile, numindu-le „categoric false”. El a spus că întâlnirile cu cele două şi relaţiile dintre ei au fost consimţite.
Femeile, care nu şi-au dezvăluit identitatea, nu se cunoşteau şi au contactat THR separat.
La finalul săptămânii trecute, A3 Artists Agency a anunţat că nu îl va mai reprezenta pe actor, ca urmare a acuzaţiilor de agresiune sexuală care i-au fost aduse, iar societatea Peloton a renunţat la spoturile în care apărea actorul.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...