„Entre dos aguas”, de Isaki Lacuesta, a fost desemnat, sâmbătă seară, cel mai bun film la gala celei de-a 66-a ediţii a Festivalului de Film de la San Sebastián, unde lungmetrajul „Rojo”, de Benjamín Naishtat, a câştigat trei dintre cele mai importante trofee.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Filmul lui Lacuesta a fost ales cu unanimitate de voturi de către juriul competiţiei oficiale şi spune povestea a doi fraţi. Din distribuţie fac parte Israel Gómez Romero şi Francisco José Gómez Romero.

Festivalul de la San Sebastián a fost deschis, pe 21 septembrie, cu proiecţia filmului argentinian „An Unexpected Love/ El amor menos pensado”, debutul regizoral al scenaristului Juan Vera, cu Ricardo Darín şi Mercedes Morán în rolurile principale.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Actorii Judi Dench şi Danny DeVito şi regizorul japonez Hirokazu Kore-eda au primit trofee onorifice Donostia, la cea de-a 66-a ediţie a festivalului.

Premio Donostia recunoaşte aportul extraordinar adus lumii cinematografice de mari figuri care vor rămâne în istoria sa.

În primul weekend al festivalului, directorul evenimentului, José Luis Rebordinos, a semnat un document prin care organizatorii şi-au luat un angajament privind egalitatea de gen. Actul a fost semnat şi de viceprim-ministrul Carmen Calvo, ministrul Culturii şi Sportului, José Guirao, primarul San Sebastián, Eneko Goia, şi preşedinta CIMA (Asociaţia femeilor cineast şi din mediul audiovizual), Cristina Andreu.

Pelicule semnate de Naomi Kawase, Claire Denis, Valeria Sarmiento, Icíar Bollaín, Isaki Lacuesta, Rodrigo Sorogoyen şi Carlos Vermut s-au numărat între cele 20 de lungmetrajele incluse în competiţia oficială.

Juriul competiţiei oficiale a fost condus de regizorul american Alexander Payne („Sideways”, „The Descendants”) şi format din directorul de imagine spaniol Bet Rourich („El Orfanato”, „Los ojos de Julia”), producătoarea islandeză Agnes Johansen („Un munte de virginitate”), actorul argentinian Nahuel Perez Biscayart („120 Battements par minute”), regizorul român Constantin Popescu („Pororoca”) şi actriţa spaniolă Rossy de Palma („Mujeres al borde de un ataque de nervios”, „Abrazos rotos”).

Juriul competiţiei oficiale acordă premiul pentru cel mai bun film (care revine producătorului), cel mai bun regizor, cea mai bună actriţă, cel mai bun actor, cea mai bună imagine şi cel mai bun scenariu. În plus, el poate oferi un premiu special.

Producţia românească „Un om la locul lui”, debutul în lungmetraj al lui Hadrian Marcu, a fost selectată în competiţia New Directors, iar scurtmetrajul românesc „De Natura”, regizat de Lucile Hadzihalilovic, a fost inclus în competiţia Zabaltegi Tabakalera.

Cât priveşte filmele selectate în competiţia New Directors, dedicată regizorilor aflaţi la primul şi/sau al doilea lungmetraj, ele concurează pentru premiul Kutxabank în valoare de 50.000 de euro (împărţiţi între regizor şi distribuitorul spaniol al filmului) oferit de un juriu de specialitate. Acesta este cel mai mare premiu în bani acordat în cadrul unui festival de gen.

Filmele care sunt incluse în această secţiune candidează şi pentru Premio de la Juventud, acordat de un juriu format din 300 de tineri studenţi cu vârste cuprinse între 18 şi 25 de ani.

Anul acesta, studenţii au votat „Viaje al cuarto de una madre”, de Celia Rico Clavellino.

În competiţia Zabaltegi Tabakalera, filmele concurează pentru premiul în valoare de 20.000 de euro, din care 6.000 de euro revin regizorului, iar 14.000, distribuitorului spaniol al filmului câştigător.

Premiul secţiunii Horizontes Latinos (secţiune dedicată filmelor produse total sau parţial în America Latină, regizate de cineaşti de origine hispanică, cu acţiunea plasată sau care vorbesc despre comunităţi hispanice din lume) are valoarea de 35.000 de euro.

LISTA CÂŞTIGĂTORILOR:

Marele premiu - Concha de Oro (Scoica de Aur) - a fost acordat filmului „Entre dos aguas” (Spania), de Isaki Lacuesta.

Premiul special al juriului a revenit filmului „Alpha, the right to kill” (Filipine), de Brillante Mendoza.

Cel mai bun regizor a fost desemnat Benjamín Naishtat, pentru „Rojo” (Argentina-Belgia-Brazilia-Germania-Franţa-Elveţia).

Trofeul pentru cel mai bun actor a mers la Dario Grandinetti, pentru rolul din „Rojo”, de Benjamín Naishtat.

Cea mai bună actriţă a fost desemnată Pia Tjelta, pentru rolul din „Blind Spot”, regizat de Tuva Novotny.

Premiul juriului pentru cel mai bun scenariu a fost câştigat de Louis Garrel şi Jean-Claude Carrière, pentru „L’Homme Fidéle”.

Cea mai bună imagine a fost cea a filmului „Rojo” (Pedro Sotero), regizat de Benjamín Naishtat.

La categoria New Directors/ Nuevas Directoras, dintre 15 filme selectate, câştigătoare a fost pelicula „Jesus” (Japonia), de Hiroshi Okuyama.

Trofeul Zabaltegi-Tabakalera a revenit scurtmetrajului „Song for the Jungle” (Franţa), de Jean-Gabriel Periot.

O menţiune specială a revenit filmului „Los que desean” (Elveţia-Spania), de Elena Lopez Riera.

Trofeul secţiunii Horizontes Latinos a fost acordat producţiei „Familia sumergida” (Argentina-Brazilia-Germania-Norvegia), de Maria Alche.

La această categorie, o menţiune specială a primit filmul „El motoarrebatador” (Argentina-Uruguay-Franţa), de Augustin Toscano.

Câştigătorul Premio del Publico Ciudad de Donostia pentru „cel mai bun film european” a fost ales „Girl” (Belgia-Olanda), de Lucas Dhont.

Animaţia „Un dia mas con vida” (Spania-Polonia-Belgia-Germania), de Raul de la Fuente şi Damian Nenow, a primit Premio del Publico Ciudad de Donostia.

TVE a acordat premiul Otra Mirada peliculei  „The Third Wife”, de Ash Mayfair, film ce va fi difuzat de televiziunea naţională spaniolă.

Festivalul de Film de la San Sebastián 2018 s-a încheiat cu proiecţia filmului „Bad Times at the El Royale”, regizat de Drew Goddard, cu Jeff Bridges, Chris Hemsworth, Jon Hamm, Dakota Johnson şi Cynthia Erivo în distribuţie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.