Cinci lungmetraje documentare, două lungmetraje de ficţiune şi nouă scurtmetraje de ficţiune din Bulgaria, Moldova, România şi Serbia au fost selectate să participe la ediţia de anul acesta a FILM+, program alternativ de susţinere a producţiilor cinematografice independente cu buget redus.
Selecţia pentru a cincea ediţie a avut loc vara aceasta. Dintre cele 108 proiecte înscrise de cineaşti din Bulgaria, Moldova, România şi Serbia, au fost selectate 16, dintre care: cinci lungmetraje documentare, două lungmetraje de ficţiune şi nouă scurtmetraje de ficţiune.
„Cei 16 participanţi ai celei de-a cincea ediţii a FILM + vor avea parte de tot sprijinul nostru pe una dintre următoarele direcţii: dezvoltare de proiect, sprijin pentru filmare şi pentru post-producţie”, a transmis într-un comunicat Ana Drăghici, coordonator al proiectului.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Conceput ca un laborator de lucru, sprijin şi promovare dedicat proiectelor de film, animaţie şi video-art independente, FILM+ este singurul proiect românesc şi din regiune destinat formării profesionale, care are un caracter practic, axat pe dezvoltarea, realizarea şi promovarea producţiilor audiovizuale de microbuget, realizate de tineri artişti proaspăt absolvenţi sau autodidacţi din România, Serbia, Bulgaria şi Republica Moldova, ce beneficiază de experienţa acumulată de profesionişti români din cinematografie.
FILM+ a fost iniţiat în 2016 de o echipă de tineri cineaşti, formată din regizorul Paul Negoescu, producătoarea Anamaria Antoci, directorul de imagine Ana Drăghici şi Alex Trăilă, consultant în cinematografie şi audiovizual, fiind primul program din Europa Centrală şi de Est ce reuneşte resurse şi expertiză în cadrul unei platformei de colaborare şi este finanţat de programul Europa Creativă – Media al Comisiei Europene.
Reprezentanţii proiectelor selectate din România, Bulgaria, Moldova şi Serbia se vor reuni în octombrie la Bucureşti, în funcţie de situaţia din România legată de pandemia COVID-19, într-o rezidenţă în cadrul căreia vor avea loc masterclass-uri, sesiuni de îndrumare individuală, laboratoare, urmate de stabilirea calendarului de lucru pentru fiecare proiect în parte, croit pe necesităţile acestora. Programul de lucru va include, în prima parte a anului 2021, şi sesiuni de lucru la Chişinău, Belgrad şi Sofia.
Proiectele selectate pentru cea de-a 5-a ediţie Film+ sunt:
Work in Progress:
1. Dragoş Hanciu - The Man and His Shadow, ROMÂNIA, lungmetraj documentar;
2. Biljana Kirilova şi Neda Milanova Voev - Greetings to the Gods, BULGARIA, lungmetraj documentar;
3. Alexandr Dzechis - Blocul 2, MOLDOVA, lungmetraj documentar;
4. Dumitru Grosei şi Arcadie Plăcintă - Călătorie în timp – de la Bonn la Speia, MOLDOVA, lungmetraj documentar.
Producţie:
1. Paul Chirilă - 5000KM, ROMÂNIA, lungmetraj documentar
2. Hayat Aljowaily şi Kaja Grujic - Last Call, SERBIA, scurtmetraj ficţiune
3. Monica Stan - Drumul Dragonului, ROMÂNIA, scurtmetraj ficţiune
4. Andrei Răuţu - Se văd stelele în noaptea asta?, ROMÂNIA, scurtmetraj ficţiune
5. Kristina Spassovska - Everything Tastes Strange Today, BULGARIA, scurtmetraj ficţiune
Dezvoltare:
1. Eugeniu Bocancea - Lecţie de maturitate, MOLDOVA, lungmetraj ficţiune
2. Tamara Brocic - Worlds Apart, SERBIA, scurtmetraj ficţiune
3. Kosta Karakashyan - Us, BULGARIA, scurtmetraj ficţiune
4. Alex Mircioi - Toma şi prietenii lui, ROMÂNIA, Scurtmetraj ficţiune
5. Vasile Todincă - Calmul unei dimineţi de iarnă, ROMÂNIA - scurtmetraj ficţiune
6. Sorin Poamă - Cut It, ROMÂNIA, Scurtmetraj ficţiune
FILM+ Expanded: Elena Morar - Tender is the Night, ROMÂNIA, lungmetraj ficţiune
Programul este iniţiat de Asociaţia Graphis 122 şi implementat împreună cu parteneri şi specialişti implicaţi în programul de mentorat.
Cea de-a cincea ediţie este co-finanţată de programul Europa Creativă - MEDIA al Comisiei Europene şi de Centrul Naţional al Cinematografiei.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...