Un tribunal francez l-a achitat marţi pe cineastul franco-polonez Roman Polanski de defăimare intentat de actriţa britanică Charlotte Lewis, după ce aceasta l-a acuzat că a violat-o când era adolescentă, potrivit The Guardian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Polanski, în vârstă de 90 de ani, nu a fost prezent la verdictul dat de tribunalul penal din Paris.

Lewis a declarat în martie în faţa instanţei că a devenit victima unei "campanii de defăimare" care "aproape i-a distrus" viaţa, după ce a vorbit despre abuzurile care au avut loc în anii 1980.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

"El m-a violat", a declarat actriţa în vârstă de 56 de ani în faţa instanţei, explicând că i-a luat timp să numească incidentul care a avut loc la Paris când avea 16 ani.

Verdictul dat de această instanţă, specializată în cazuri legate de mass-media, se referă strict la acuzaţia de defăimare şi nu asupra acuzaţiei de viol formulate de actriţă împotriva lui Polanski.

Cineastul, printre ale cărui titluri se numără "Rosemary's Baby", premiat cu Oscar, "Chinatown" şi "The Pianist", nu a participat la nicio audiere din cadrul procesului.

Polanski este căutat în Statele Unite pentru violul unui copil de 13 ani în 1977 şi se confruntă cu alte câteva acuzaţii de agresiune sexuală care datează de zeci de ani şi care au depăşit termenul de prescripţie - toate acuzaţii pe care le-a respins. El a fugit în Europa în 1978.

În 2010, Lewis l-a acuzat pe Polanski că a abuzat-o "în cel mai rău mod posibil" pe când avea 16 ani, în 1983, la Paris, după ce a călătorit acolo pentru un casting. Ea a apărut în filmul său "Pirates" din 1986.

Regizorul a declarat că a fost o "minciună odioasă" într-un interviu acordat în 2019 revistei Paris Match.

Potrivit Paris Match, el a scos o copie a unui articol din 1999 din tabloidul britanic News of the World, acum dispărut, şi a citat-o pe Lewis care a spus: "Am vrut să fiu amanta lui".

Lewis a declarat că citatele care i-au fost atribuite în acel interviu nu au fost corecte.

Ea a depus o plângere pentru defăimare, iar regizorul a fost acuzat automat în conformitate cu legislaţia franceză.

Stuart White, care a scris articolul din 1999 din News of the World la care Polanski a făcut referire, a fost de asemenea prezent în instanţă.

"Interviul pe care i l-am acordat lui Stuart White nu a fost cel care a apărut în ziar", a declarat Lewis, adăugând că a descoperit articolul după mai mulţi ani.

White a declarat că a intervievat-o pe Lewis de două ori, după ce ziarul a plătit 30.000 de lire sterline pentru drepturile exclusive.

El a precizat că nu îşi aminteşte dacă ea a cerut să aprobe textul înainte de a fi publicat.

În 2010, Lewis a declarat că a decis să vorbească pentru a contracara sugestiile echipei de avocaţi a lui Polanski, potrivit cărora cazul de viol din 1977 a fost un incident izolat.

Elveţia, Franţa şi Polonia au refuzat să îl extrădeze pe Polanski în Statele Unite.

Între 2017 şi 2019, alte patru femei au ieşit în faţă cu afirmaţii potrivit cărora Polanski le-a abuzat şi pe ele în anii 1970, trei dintre ele fiind minore. El a negat toate acuzaţiile.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.