Cântăreaţa americană Rihanna a confirmat că lucrează împreună cu Pharrell Williams pentru al nouălea album al ei, scrie NME.
Cântăreaţa a dezvăluit informaţia după ce a fost întrebată de The Cut cum va petrece Valentine’s Day: „Voi fi în studio. Sunt foarte încântată, de fapt. Nu pot spune cu cine lucrez, dar este cineva cu care am vrut să colaborez de multă vreme”.
După ce i-a fost cerut să dezvăluie despre ce artist este vorba, ea a replicat: „Bine, vă spun. Este Pharrell”.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Albumul, pentru care nu a fost încă stabilit un titlu şi nici o dată de lansare, urmează discului „Anti” (2016), care a fost promovat de artistă şi la Bucureşti.
Robyn Rihanna Fenty, născută pe 20 februarie 1988, în Barbados, s-a lansat cu single-ul „Pon De Replay” în 2005. De atunci, a lansat opt albume de studio. Cel mai recent este „Anti”, apărut în 2016. Şi-a lansat mai multe linii de vestimentaţie şi cosmetice, în 2017 şi 2018, iar acum prezentarea creaţiilor ei este disponibilă pe Amazon. Mai mult, în ultimii ani, ea a jucat în lungmetrajul „Ocean’s 8” şi în scurtmetrajul „Guava Island”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.