De la palma şocantă la premiile Oscar, la procesul răsunător dintre Johnny Depp şi Amber Heard şi până la cel mai profitabil film din 2022, anul a fost marcat de o serie de poveşti din industria de divertisment care au fost în prim plan.
Reuters a trecut în revistă unele dintre momentele care au ţinut prima pagină a publicaţiilor.
Will Smith l-a lovit peste faţă pe prezentatorul Chris Rock la gala Oscar pentru că acesta din urmă a făcut o glumă despre coafura soţiei sale, un moment şocant care a umbrit cele mai importante premii din industria cinematografiei. Smith a câştigat statueta pentru cel mai bun actor.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Cântăreaţa Adele, în lacrimi, şi-a amânat rezidenţa în Las Vegas cu o zi înainte ca show-urile să înceapă, spunând că jumătate din echipa ei avea COVID-19 şi pandemia a cauzat întârzieri de livrare. Ea a dat startul spectacolelor 10 luni mai târziu.
Johnny Depp şi Amber Heard s-au confruntat într-un tribunal din Virginia, după ce actorul şi-a dat în judecată fosta soţie, argumentând că l-a defăimat atunci când ea s-a autointitulat „o persoană publică care reprezintă abuzul domestic” într-un articol de opinie din Washington Post. Heard l-a dat şi ea în judecată, spunând că Depp a defăimat-o când avocatul său a numit acuzaţiile ei drept „înşelătorie”. Depp a câştigat daune de peste 10 milioane de dolari. Juriul a decis în favoarea lui Heard doar pentru un cap de acuzare.
Cazurile de #MeToo au continuat, producătorul de la Hollywood, Harvey Weinstein, aflat în dizgraţie, care ispăşeşte în prezent o pedeapsă de 23 de ani de închisoare pentru infracţiuni sexuale la New York, va fi judecat la Los Angeles pentru 11 acuzaţii de viol şi agresiune sexuală. Patru au fost respinse de atunci. El a pledat nevinovat.
Actorul Kevin Spacey a câştigat un proces civil la Manhattan. El a apărut în faţa instanţei din Marea Britanie pentru a pleda nevinovat la acuzaţiile de infracţiuni sexuale care datează de aproape 20 de ani.
Rapperul Kanye West, care acum se numeşte Ye, a stârnit controverse pe reţelele de socializare, după afirmaţii antisemite, care au dus la sfârşitul unor contracte cu mai multe companii - o mişcare care l-a scos de pe lista Forbes a miliardarilor lumii.
Alec Baldwin şi producătorii filmului western "Rust" au ajuns la o înţelegere într-un proces pentru ucidere din culpă intentat de familia directoarei de imagine Halyna Hutchins, pe care actorul a împuşcat-o în timpul filmărilor anul trecut. Un procuror de stat din New Mexico va decide dacă va depune acuzaţii penale.
Beyonce, Rihanna şi Britney Spears au revenit cu albume noi. Kate Bush a ajuns în fruntea topurilor cu "Running Up That Hill", deoarece cântecul din 1985 s-a bucurat de o revenire datorită serialului Netflix "Stranger Things". Supergrupul suedez ABBA a revenit pe scenă, deşi ca avatar sau "ABBAtars".
Tom Cruise şi-a prezentat în premieră mult aşteptata continuare "Top Gun: Maverick", revenind în rolul pilotului pe care l-a jucat pentru prima dată în filmul de acţiune din 1986. "Maverick" rămâne cel mai profitabil film din 2022, cu încasări de 1,48 miliarde de dolari la nivel mondial.
Anul acesta, lumea şi-a luat rămas bun de la actorii Sidney Poitier, Ray Liotta, Angela Lansbury, Olivia Newton-John şi Robbie Coltrane, precum şi de la cântăreţii Jerry Lee Lewis, Meat Loaf, Coolio, Taylor Hawkins şi Loretta Lynn, printre alţii.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.