Regizorul canadian Xavier Dolan a anunţat duminică seară că a exclus personajul jucat de actriţa americană Jessica Chastain din filmul său "The death and life of John F Donovan", informează AFP.
În mai multe mesaje pe contul de Instagram, Xavier Dolan explică faptul că prima versiune a filmului său de mai mult de patru ore a trebuit refăcută.
"Personajul interpretat de Jessica Chastain a fost, după o matură gândire, scos din film", a dezvăluit regizorul subliniind că "a fost extrem de dificil". Decizia a fost pur şi simplu "editorială" şi nu are legătură cu prestaţia actriţei, a precizat el.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Xavier Dolan a afirmat că personajul nu se înscria bine în poveste. "Sunt dezamăgit că tema profundă a acestui film nu a permis să ducem la capăt colaborarea noastră", a adăugat el.
Regizorul a explicat că a vrut să-şi informeze personal fanii "înainte de a evita interpretări inutile".
De altfel, el s-a arătat "încântat de film" şi "abia aşteaptă să-l împărtăşească" fără însă a anunţa o dată a premierei.
"The Death and Life of John F. Donovan" este cel mai ambiţios proiect al tânărului regizor şi primul film în realizat în limba engleză cu o distribuţie de staruri precum Kit Harington sau Susan Sarandon.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.