Regizorul Tim Burton pregăteşte o adaptare a filmului de animaţie ”Dumbo”, cu Danny DeVito şi Colin Farrell în distribuţie, care va fi lansată pe 29 martie 2019.
Anunţul a fost făcut sâmbătă, la convenţia D23 a Disney.
Danny DeVito va juca rolul proprietarului circului, iar Colin Farrell va fi îngrijitorul lui Dumbo. Eva Green va interpreta rolul unei acrobate, în timp ce Michael Keaton va juca partitura unui antreprenor.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Debutanţii Finley Hobbins şi Nico Parker vor juca rolurile copiilor îngrijitorului, iar din distribuţie mai fac parte Roshan Seth, DeObia Oparei, Sharon Rooney şi Douglas Reith.
Proprietarul circului, Max Medici, îl deleagă pe Holt Carrier să aibă grijă de un elefant nou-născut ale cărui urechi supradimensionate îl facă să fie ţinta glumelor în companie. Dar când copiii lui Holt descoperă că Dumbo poate zbura, antreprenorul Vandevere şi o acrobată, Colette, fac tot posibilul să exploateze potenţialul.
Filmările pentru ”Dumbo” vor avea loc în Anglia, la studiourile Pinewood şi Cardington.
Tim Burton, născut pe 25 august 1958, în Burbank (California), este regizor şi producător. A fost nominalizat de două ori la premiile Oscar, pentru animaţiile ”Corpse Bride” (2005) şi ”Frankenweenie” (2012). Între altele, este semnatarul filmelor ”Batman” (1989), ”Edward Scissorhands” (1990), ”Ed Wood” (1994), selectat la Festivalul de Film de la Cannes, ”Sleepy Hollow” (1999), ”Charlie and the Chocolate Factory” (2005), ”Sweeney Todd: The Demon Barber of Fleet Street” (2007), pentru care a primit o nominalizare la Globurile de Aur, şi ”Alice in Wonderland” (2010).
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.