Regizorul mexican Michel Franco, premiat de trei ori la Festivalul de Film de la Cannes, a transmis un mesaj publicului din România înainte de a sosi, ca invitat special al festivalului Anonimul, la Sfântu Gheorghe. El se declară un mare admirator al cinematografiei româneşti, despre care spune că este foarte asemănătoare cu cea mexicană.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Câştigător al premiului pentru scenariu la Festivalul de la Cannes 2015, al trofeului Un Certain Regard 2012 şi al premiului juriului aceleiaşi secţiuni în 2017, pentru filmele ”Chronic”, ”Después de Lucía”, respectiv ”Las hijas de abril”, Michel Franco este de părere că multe dintre filmele sale ar putea fi la fel de bine româneşti.

Mesajul video transmis de cineastul în vârstă de 37 de ani a fost prezentat vineri seară, înaintea proiecţiei pre-Anonimul a filmului ”Chronic”.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

”Sunt foarte fericit că veţi vedea «Chronic», sunt foarte curios să ştiu care sunt reacţiile voastre legat de acest film şi de toate cele pe care le-am regizat şi produs”.

Franco a continuat: ”Cred că multe dintre filmele mele pot fi româneşti, pentru că realităţile noastre sunt asemănătoare, şi multe dintre filmele făcute în ţara voastră pe care le iubesc ar putea fi mexicane, în multe feluri, vorbind din punct de vedere cultural. Cred că de asta v-ar putea plăcea munca mea şi din acest motiv îmi place la nebunie cinematografia românească. Abia aştept festivalul Anonimul de luna viitoare”.

”Acum, sper să vă placă «Chronic», cu Tim Roth, un film pe care l-am filmat în Los Angeles, şi nu în Mexic, dar care are destul de mult din sensibilitatea mea. Mă tot gândesc la «Lăzărescu» («Moartea domnului Lăzărescu, de Cristi Puiu, n.r.), sper că pronunţ corect, care este unul dintre filmele care îmi plac foarte mult din cinematografia românească. Oricum, îmi spuneţi când ne vom întâlni luna viitoare, dacă am dreptate sau nu despre cum cinematografia românească şi realitatea mexicană se potrivesc”.

Festivalul Internaţional de Film Independent Anonimul va avea loc în perioada 7 - 13 august, la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării.

Michel Franco va primi în cadrul galei de deschidere a festivalului trofeul Anonimul pentru contribuţia sa la frumuseţea cinematografiei universale. Întreaga sa filmografie va fi prezentată publicului, iar filmele sale vor fi urmate de sesiuni de întrebări şi răspunsuri.

Franco va fi prezent la Anonimul şi în calitate de producător, prin proiecţia filmelor ”600 Miles”, în regia lui Gabriel Ripstein - premiul pentru cel mai bun debut la Berlinale 2015, şi ”Desde allá”, în regia lui Lorenzo Vigas, premiat cu Leul de Aur la Festivalul de Film de la Veneţia 2015.

Cea de-a 14-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Independent Anonimul este organizată de Fundaţia Anonimul şi Asociaţia FAMart.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.