Târgul Internaţional de Carte Gaudeamus, festivalul de film pentru copii şi adolescenţi KINOdiseea, festivalul CinePOLSKA, concertul cântăreţei fado Mariza şi producţii cinematografice noi sunt câteva variante de petrecere a timpului liber în Bucureşti, în acest sfârşit de săptămână.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Târgul de Carte Gaudeamus, care a debutat miercuri la Romexpo, este deschis în fiecare zi din weekend, între orele 10.00 şi 20.00. Biletele pot fi achiziţionate de la intrarea în târg şi oferă acces pentru o zi (5 lei). Copiii cu vârste sub 7 ani, elevii, studenţii şi cadrele didactice, scriitorii pensionarii şi jurnaliştii beneficiază de acces gratuit.

Editura Humanitas este prezentă la târg cu 100 de noutăţi şi 1.000 de titluri la raft, cu volume noi de Emil Brumaru, Radu Paraschivescu, Ioana Pârvulescu, editura All mizează pe o rebranduire a colecţiei ”Strada Ficţiunii”, pe cartea ”Dragă, mă duc la Charlie” scrisă de jurnalista Maryse Wolinski, soţia unuia dintre caricaturiştii ucişi în atentatul de la Charlie Hebdo, dar şi pe cartea de colorat cu desene de Devis Grebu, iar Nemira lansează săptămâna aceasta o colecţie de basme clasice ilustrate de desenatori români - ”Basmul din buzunar”.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Cea de-a 12-a ediţie a festivalului CinePOLSKA, care se va desfăşura pe parcursul a două weekenduri, la cinema Elvire Popesco din Bucureşti, va fi inaugurat cu un concert al cvintetului jazz Wojtek Mazolewski, în clubul Control, vineri, de la ora 20.30. Deschiderea proiecţiilor de film are loc sâmbătă, de la ora 20.00, cu ”Excentricii. Pe partea însorită a străzii”, urmând ca duminică, de la aceeaşi oră, să fie proiectat filmul ”Trupul”.

Cinefilii se pot bucura, vineri, de proiecţii în cadrul festivalului de film pentru copii şi adolescenţi KINOdiseea. Acesta propune un film de Taika Waititi, premiat la festivalurile internaţionale din Seattle, Boston şi San Francisco – ”Hunt for the Wilderpeople”, de la ora 19.00, la Cinema Pro. Între ultimele proiecţii ale festivalului care se încheie duminică se numără premiera naţională a docu-dramei ”Fiica mea, Anne Frank”, în regia lui Raymond Ley, de la ora 19.00, la Cinema Muzeul Ţăranului, şi câştigătorul premiului publicului la Munich Film Festival, ”At eye level”, de la aceeaşi oră, la Cinemateca Eforie.

După acordarea premiilor celor trei secţiuni competiţionale - Youth, Junior şi scurtmetraje -, spectatorii vor avea ocazia să vadă în festival, sâmbătă, de la ora 19.00, ”Aventurile prinţului Ahmed”, cel mai vechi lungmetraj de animaţie. Sunt cunoscute altele două animaţii, create în Argentina, însă copiile lor sunt considerate pierdute. Aventurile prinţului Ahmed are la bază poveşti din ”O mie şi una de nopţi”.

În cinematografele româneşti rulează, începând cu acest weekend, filmul ”Animale fantastice şi unde le poţi găsi/ Fantastic Beasts and Where to Find Them”, regizat de David Yates, primul dintr-o serie de cinci lungmetraje care alcătuiesc un spin-off al francizei ”Harry Potter”.

Acţiunea lungmetrajului este plasată la New York, cu 70 de ani înainte de evenimentele relatate în seria ”Harry Potter”, şi prezintă aventurile lui Newt Scamander, autorul unei cărţi despre creaturi mitologice, care, după şapte decenii, devine unul dintre manualele de studiu la şcoala de magie Hogwarts, frecventată de tânărul vrăjitor Harry Potter. Rolul vrăjitorului Newt Scamander este interpretat de actorul britanic Eddie Redmayne.

O altă premieră cinematografică este lungmetrajul ”Inimi cicatrizate”, regizat de Radu Jude, câştigător al premiului special al juriului şi Don Quijote Prize oferit de International Federation of Film Societies în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Locarno. Acţiunea are loc în anul 1937 când Emanuel, un tânăr de douăzeci de ani, bolnav de tuberculoză osoasă, se internează într-un sanatoriu de pe malul mării. Din distribuţie fac parte actorii Lucian Teodor Rus, Ivana Mladenovic, Ilinca Hărnuţ, Şerban Pavlu, Marian Olteanu, Alexandru Dabija, Dana Voicu, Fernando Klabin şi Adina Cristescu.

În cinematografele româneşti mai rulează în premieră ”Snowden”, un film biografic regizat de Oliver Stone, dedicate lui Edward Snowden, cunoscut pentru scandalul interceptărilor ilegale făcute de NSA (Agenţia Naţională de Securitate). Joseph Godon-Levitt joacă rolul principal, iar din distribuţia peliculei filmată în Germania mai fac parte Shailene Woodley, Melissa Leo şi Nicolas Cage.

Un alt lungmetraj care intră în cinematografele româneşti în acest weekend este ”The Handmaiden/ Agassi”, cel mai recent film al lui Park Chan-wook, inspirat de romanul ”Fingersmith” al scriitoarei britanice Sarah Waters, a cărui acţiune este plasată în Coreea anilor 1930, în perioada ocupaţiei japoneze. Filmul a avut premiera mondială la Festivalul de Film de la Cannes 2016.

Sâmbătă are loc concertul cântăreţei fado Mariza, care revine pe scena bucureşteană cu un spectacol din cadrul ”Mundo Tour 2016”. Artista va fi acompaniată la Sala Palatului de chitară portugheză, chitară clasică, bas acustic, tobe şi elementele de percuţie, într-un spectacol care va începe la ora 20.00 şi va dura două ore, în care va interpreta piese mai vechi, dar şi de pe cel de-al optulea material discografic, apărut anul trecut şi intitulat “Mundo”. Biletele sunt disponibile la preţul de 199 de lei.

Duminică, de la ora 20.00, la Cinemateca Eforie, se încheie UrbanEye Film Festival cu ”Watermark” (2013, Canada), de Jennifer Baichwal şi Edward Burtynsky.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.