„Rare” este al treilea album al cântăreţei şi actriţei Selena Gomez care ajunge pe primul loc în Billboard 200.
Albumul, al treilea material solo de studio al lui Gomez, a fost lansat pe 10 ianuarie şi în săptămâna încheiată pe 16 ianuarie a fost vândut în SUA în 112.000 de unităţi, potrivit datelor Nielsen Music.
Piesele de pe album au fost accesate online de 79,3 milioane de ori.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Este pentru a şasea oară când Gomez se află în top 10 al Billboard 200. Înainte de „Rare”, ea a fost prezentă în clasament cu „Revival” (2015, locul 1), „Stars Dance” (2013, locul 1), dar şi cu trei proiecte ca parte a grupului The Scene - „When the Sun Goes Down” (2011, locul 3), „A Year Without Rain” (2010, locul 4) şi „Kiss and Tell” (2009, locul 9). Colecţia greatest hits „For You”, lansată de ea în 2014, este singura care nu a ajuns între primele locuri ale topului, atingând doar poziţia 24.
Pe locul al doilea în Billboard 200 a coborât un loc „Please Excuse Me for Being Antisocial” al rapperului Roddy Ricch. Albumul a fost vândut în 110.000 de unităţi în a şasea săptămână de la lansare.
„Time Served” al rapperului Moneybagg Yo a debutat pe poziţia a treia în lista, cu 66.000 de unităţi vândute.
Top 10 este completat de albume care au ocupat în ultimele săptămâni prima poziţie.
„Hollywood’s Bleeding” al lui Post Malone a coborât două locuri, până pe patru, după ce a fost vândut în 60.000 de unităţi în a 19-a săptămână de la debut. „Kirk” al lui DaBaby a urcat un loc, până pe cinci, după ce a fost vândut în 43.000 de unităţi în a 16-a săptămână de la lansare. Harry Styles şi „Fine Line” s-au clasat pe poziţia a şasea, în coborâre trei locuri, după ce albumul a fost vândut în 41.000 de unităţi în a cincea săptămână de top.
Albumul omonim al proiectului hip-hop Jackboys a coborât trei locuri, până pe şapte, cu 38.000 de unităţi vândute în a treia săptămână de la lansare, la fel şi coloana sonoră a lungmegtrajului animat „Frozen II”, clasată pe opt, care a fost vândută în 35.000 de unităţi în a noua săptămână.
Billie Eilish şi „When We All Fall Asleep, Where Do We Go?” au pierdut două poziţii în clasament, ocupând locul al nouălea, cu 35.000 de unităţi vândute în a 42-a săptămână de la debut, la fel şi Young Thug şi „So Much Fun”, clasaţi pe zece, cu 32.000 de unităţi vândute în a 22-a săptămână de top.
Billboard 200 clasifică cele mai populare albume din Statele Unite pe parcursul unei săptămâni, pe baza consumului multi-metric, care include vânzarea de copii fizice ale discurilor, single-urilor (10 cântece înseamnă un album) şi activitatea online (1.500 de accesări sunt egale cu un album). Mai nou, sunt incluse accesările audio şi video on demand din YouTube, precum şi vizualizările video de pe Apple Music, Spotify, Tidal şi Vevo.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.