Rapperul Roddy Ricch a revenit în fruntea topului Billboard 200 cu albumul „Please Excuse Me For Being Antisocial”, care a urcat o poziţie în ultima săptămână, potrivit Nielsen Music.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Albumul, lansat pe 21 decembrie, a înregistrat astfel a doua săptămână în fruntea clasamentului.

În noul Billboad 200 sunt pentru prima dată incluse accesările audio şi video on demand din YouTube, precum şi vizualizările video de pe Apple Music, Spotify, Tidal şi Vevo.

Includerea datelor video în top vine după cinci ani de când au fost adăugate accesările audio. Datele privind accesările video vor fi adăugate şi în celelalte clasamente, precum Top Country Albums, Top R&B/ Hip-Hop Albums, Top Rock Albums şi Top Latin Albums.

„Please Excuse Me” a fost vândut în a cincea săptămână de la lansare, încheiată pe 9 ianuarie, în 97.000 de unităţi.

Pe locul al doilea în top s-a clasat „Hollywood’s Bleeding” al lui Post Malone, cel mai popular album al anului trecut în SUA. Discul a fost vândut, în a 18-a săptămână de la debut în 65.000 de exemplare, urcând un loc.

Şi britanicul Harry Styles a urcat o poziţie în clasamentul american al albumelor, până pe trei, după ce „Fine Line” a fost vândut în 49.000 de unităţi în a patra săptămână de top.

Proiectul hip-hop Jackboys a coborât trei locuri, până pe patru, cu 47.000 de unităţi vândute în a doua săptămână de la lansare.

Coloana sonoră a filmului de animaţie „Frozen II” s-a menţinut pe poziţia a cincea, cu 42.000 de unităţi vândute în a opta săptămână de la lansare.

„Kirk” al rapperului DaBaby a urcat două poziţii, până pe opt, cu 41.000 de unităţi vândute în a 15-a săptămână de la debut, în timp ce Billie Eilish şi „When We All Fall Asleep, Where Do We Go?” au coborât o poziţie, până pe şapte, cu 38.000 de unităţi vândute în a 41-a săptămână de top.

Rapperul Young Thug şi „So Much Fun” s-au clasat pe opt, în coborâre un loc, cu 35.000 de unităţi vândute în a 21-a săptămână de la lansare, „Over It” al cântăreţei Summer Walker a urcat un loc, până pe nouă, cu 30.000 de unităţi vândute în a 14-a săptămână, în timp ce „Ghetto Gospel” al lui Rod Wave a urcat şapte locuri, până pe zece, cu 27.000 de unităţi vândute în a zecea săptămână.

Billboard 200 clasifică cele mai populare albume din Statele Unite pe parcursul unei săptămâni, pe baza consumului multi-metric, care include vânzarea de copii fizice ale discurilor, single-urilor (10 cântece înseamnă un album) şi activitatea online (1.500 de accesări sunt egale cu un album).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.