Cel mai nou film scris şi regizat de Radu Jude, „Kontinental ‘25”, a fost inclus în competiţia oficială a celei de-a 75-a ediţii a Berlinalei.
Festivalul se desfăşoară în perioada 13 - 23 februarie, iar selecţia pentru competiţia oficială a fost dezvăluită marţi, în conferinţa de presă, de Tricia Tuttle, directoarea artistică a Festivalului, alături de Jacqueline Lyanga şi Michael Stütz, membri ai comisiei de selecţie.
„Mă bucură foarte mult selecţia în Competiţia Festivalului de la Berlin. Nu doar pentru că e un festival foarte important, nu doar pentru că cei şi cele care au participat la realizarea acestui film o merită cu prisosinţă, dar şi pentru că este un film independent, low-budget, făcut rapid, dar bine – iar asta doar datorită entuziasmului şi profesionalismului întregii echipe. Le mulţumesc mult tuturor pentru efort. Este, sper, o veste bună şi pentru cineaştii tineri care îşi doresc să facă filme competitive pe plan internaţional, dar nu au acces la destule resurse. Faptul că filmul a fost realizat cu un iPhone 15 şi cu un echipament minimal dovedeşte că ceea ce spunea Godard într-unul din ultimele sale interviuri e perfect adevărat: "Le cinéma est facile avec de petits iPhones”, a declarat Radu Jude.
Din distribuţie fac parte actorii Eszter Tompa, Gabriel Spahiu, Adonis Tanţa, Şerban Pavlu, Oana Mardare, Annamária Biluska, Adrian Sitaru, Marius Damian, Nicodim Ungureanu, Ilinca Manolache şi Dan Ursu.
Imaginea este semnată de Marius Panduru (RSC), montajul este realizat de Cătălin Cristuţiu, Cristian Ştefănescu şi Alexandru Dumitru s-au ocupat de sound design, Cireşica Cuciuc a fost responsabilă de costume, producător este Alex Teodorescu, iar director de producţie a fost Vlad Semenescu.
Producţia acestui film a fost o iniţiativă spontană. Realitatea este că ne-au trebuit doar câteva minute pentru a ne angaja pe deplin în proiect şi mai puţin de o lună între momentul în care Radu mi-a prezentat ideea şi prima zi de filmare. Problemele legate de suprapunerea calendarelor de producţie, timpul scurt pentru pregătire şi filmare, precum şi resursele limitate s-au estompat în faţa determinării şi implicării echipei, ale cărei eforturi şi energie au fost esenţiale pentru finalizarea acestui film independent.
„Kontinental '25” reflectă stilul cinematografic distinct al lui Radu Jude. Suntem mândri să prezentăm filmul în premieră mondială în competiţia oficială a celei de-a 75-a ediţii a Berlinalei şi să contribuim la dialogul inspirat de temele sale, a declarat Alex Teodorescu.
„Kontinental '25” este produs de Saga Film, în co-producţie cu RT Features (Brazilia), Bord Cadre films (Elveţia), Sovereign Films (UK) şi Paul Thiltges Distributions (Luxemburg), realizat cu sprijinul UPFAR – ARGOA şi înscris pentru accesarea Schemei de ajutor de stat pentru sprijinirea culturii de film şi producţiei de film în România, organizată de Oficiul de Film şi Investiţii Culturale, programul Cash Rebate 2024.
Premiera „Kontinental '25” în cinematografele din România este estimată pentru primăvara 2025.
Radu Jude a mai fost prezent în competiţia oficială a Festivalului de la Berlin în 2021 cu „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc” (Ursul de Aur pentru cel mai bun film) şi în 2015 cu „Aferim!” (Ursul de Argint pentru cel mai bun regizor).
În aceeaşi perioadă, Radu Jude va fi prezent la Berlin şi cu filmul eseu Sleep #2 în selecţia Woche der Kritik/ Săptămâna Criticii, eveniment organizat de Asociaţia Criticilor de Film din Germania, care se desfăşoară în paralel cu Berlinala.
Regizor şi scenarist, Radu Jude a câştigat cu lungmetrajul său de debut - „Cea mai fericită fată din lume” - premiul CICAE, la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin, 2009. În 2012 a lansat lungmetrajul „Toată lumea din familia noastră”, prezentat în premieră mondială în secţiunea Forum la Berlinale. Pelicula „Aferim!” (2015) i-a adus Ursul de Argint pentru cel mai bun regizor. Ea a fost urmată de „Inimi cicatrizate” (2016), care a fost recompensată cu două premii la Locarno IFF şi pentru care Radu Jude a primit trofeul pentru regie la Mar del Plata, de documentarul „Ţara moartă” (2017) şi de lungmetrajul „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” (2018), primul film românesc premiat cu Globul de Cristal la Festivalul de la Karlovy Vary.
În 2020, Radu Jude a fost prezent la Berlinală, secţiunea Forum, cu două lungmetraje: „Tipografic majuscul” şi „Ieşirea trenurilor din gară”. Un an mai târziu, s-a impus între toate filmele din competiţie cu „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, recompensat cu Ursul de Aur pentru cel mai bun film. În acelaşi an 2021, scurtmetrajul său „Plastic semiotic” a fost prezentat la Festivalul de Film de la Veneţia. La ediţia din 2022 a Berlinalei a fost selectat în competiţia de scurtmetraje cu „Amintiri de pe Frontul de Est”, realizat împreună cu istoricul Adrian Cioflâncă. Scurtmetrajul „Potemkiniştii” (2022) a avut premiera mondială în cadrul Quinzaine des Réalisateurs şi a fost selectat în peste 20 de festivaluri internaţionale. Au urmat filmul eseu „Sleep #2” şi documentarul „8 ilustrate din lumea ideală”, realizat împreună cu filozoful Christian Ferencz-Flatz, prezentate La Festivalul dfe film de la Locarno anul trecut, în afara competiţiei. În prezent este în post-producţie cu lungmetrajul „Dracula”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.