Cântăreaţa Millie Small, primul artist care a vândut în Jamaica un single în 1 milion de exemplare, a murit la vârsta de 73 de ani din cauza unui atac cerebral, scrie BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Millicent Small s-a născut în Clarendon, Jamaica, într-o familie cu 12 copii. Ea a crescut pe o plataţie de trestie de zahăr, unde tatăl ei era supraveghetor.

Fondatorul Island Records, Chris Blackwell, a anunţat decesul ei. Tot el a fost cel care a adus-o pe Small la Londra, în 1963, şi a produs piesa „My Boy Lollipop”, care i-a adus faima. Melodia a ajuns pe podiumul topurilor britanic şi american în 1964 şi este consierată unul dintre single-urile ska cel mai bine vândute din toate timpurile, cu peste 7 milioane de unităţi.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

La începuturile carierei muzicale a colaborat cu interpretul reggae Roy Panton, iar duetul a devenit unul dintre cele mai prolifice din insulă, cunoscut în special pentru „We'll Meet”.

După „My Boy Lollipop”, Millie Small a mai înregistrat un singur single de mare succes, „Sweet William”. Ea a continuat să susţină concerte şi turnee şi a apărut în numeroase emisiuni TV în anii 1960.

A trăit în Singapore şi Noua Zeelandă, revenind în Londra, unde locuieşte în prezent fiica ei, Joan, care s-a dedicat, de asemenea, muzicii. 

În 2011, guvernatorul general a decorat-o pentru contribuţia la industria muzicală jamaicană.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.