„Pororoca”, cel de-al treilea lungmetraj regizat de Constantin Popescu, a fost selectat în competiţia oficială a Festivalului Internaţional de Film de la Göteborg, care va avea loc în perioada 26 ianuarie - 5 februarie.
La Festivalul Internaţional de Film de la Göteborg, ajuns la cea de 41-a ediţie, vor fi prezentate peste 450 de filme din aproximativ 80 de ţări.
„Pororoca” se numără printre cele 20 de titluri internaţionale nominalizate la premiul pentru cel mai bun film Internaţional, alături de titluri precum „The Death of Stalin”, de Armando Iannucci, şi „Disobedience”, de Sebastián Lelio.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Actriţa Juliette Binoche va primi trofeul onorific al evenimentului care, anul acesta, dedică un program retrospectiv lui Ingmar Bergman, la o sută de ani de la naşterea regizorului, ce va cuprinde proiecţii şi discuţii.
La finalul acestei săptămâni, „Pororoca” va concura şi în secţiunea „Voices” a Festivalului Internaţional de Film de la Rotterdam, alături de 25 de filme din întreaga lume.
Tudor (Bogdan Dumitrache) şi Cristina (Iulia Lumânare) au doi copii, Ilie şi Maria, sunt un cuplu aparent fericit, ducând un trai tihnit. Într-o zi, când el iese în parc cu copiii, Maria dispare. Urmează o căutare care creşte în intensitate emoţională. Filmul îşi propune să prezinte o situaţie dramatică des întâlnită, dispariţia unui copil, spunea regizorul. Modul în care ea afectează viaţa unui cuplu, cum îl erodează, cum îl descompune, în ultimă instanţă, în elementele de bază ce alcătuiesc sentimentele care ies la iveală în urma unei astfel de drame – vina, durerea, furia, deznădejdea.
Din distribuţia filmului fac parte Bogdan Dumitrache, Iulia Lumânare, Adela Mărghidan, Ştefan Răuş, Constantin Dogioiu, Elvira Deatcu, Ioana Flora, Adina Lucaciu, Emanuel Pârvu, Izabela Neamţu, Dragoş Olaru, Angel Popescu şi Mircea Gheorghiu. Imaginea este semnată de Liviu Mărghidan, care este şi producător, iar montajul, de Corina Stavilă, şi sound design-ul, de Mihai Bogos.
Lungmetrajul i-a adus lui Bogdan Dumitrache trofeul categoriei „cel mai bun actor” la Festivalul de Film de la San Sebastián 2017.
Filmul a fost lansat în cinematografele româneşti pe 19 ianuarie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...