Plaja de la Cannes va fi extinsă pentru ediţia festivalului de film care va începe pe 8 mai, după ce au fost aduşi 80.000 de metri cubi de nisip alb.
Ea va fi extinsă pe o distanţă de 1,4 kilometri, de-a lungul promenadei „Croisette”.
În ultimele şapte decenii, Cannes a găzduit vedete din întreaga lume, de la Brigitte Bardot şi Alain Delon la Robert Redford, Nicole Kidman şi Leonardo DiCaprio.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
„Aveam o fâşie de nisip de aproximativ 20 de metri lăţime, acum vom primi alţi 10 - 12 metri”, a spus managerul unei plaje private, unde preţul închirierii unui şezlong este de 25 de euro pe zi.
Mai mult de jumătate din nisip a fost adus pe apă din regiunea vecină Var. Amestecat cu apă de mare, nisipul este pompat printr-o ţeavă plutitoare, iar buldozerele dau forma noii plaje.
Localnicii au păreri împărţite privind această dezvoltare, scrie Reuters. Unii aplaudă iniţiativa, alţii se tem că poate reprezenta o pierdere din banii bugetului oraşului. „Ce mă îngrijorează este că marea îl poate lua înapoi. Costă oraşul mulţi bani”, a spus unul dintre ei.
Cea de-a 71-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes va avea loc în perioada 8 - 19 mai.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.