Peste 200 de artişti naţionali şi internaţionali vor fi participa la Festivalul Untold, care se va desfăşura de joi până duminică, la Cluj-Napoca. Organizatorii au anunţat că scena principală va avea un ecran LED de peste 700 de metri pătraţi, iar peste 900 de jocuri de lumini vor colora stadionul Cluj Arena.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Organizatorii festivalului au transmis, luni, printr-un comunicat de presă, că peste 15.000 de oameni din 20 de ţări construiesc decoruri pe stadionul Cluj Arena. 
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"Timp de 4 zile şi 4 nopţi, peste 200 de artişti naţionali şi internaţionali de renume şi zeci de mii de fani vor trăi emoţia şi bucuria revederii la festivalul Untold. Peste 15.000 de oameni din peste 20 de ţări construiesc acum lumi şi decoruri de poveste pe stadionul Cluj Arena şi împrejurimi. Vor fi scene impresionante şi music spots speciale, peste 70 de vendori cu mâncare şi băuturi, un fashion corner denumit Designers’ Nest, zeci de activări ale partenerilor, personaje magice, animatori şi dansatori care vor defila prin festival, precum şi multe surprize. Festivalul se întinde pe o suprafaţă de 235.000 de metri pătraţi”, se arată în comunicat.
 
Tema Untold 2022 este “Temple of Lúna” şi va fi regăsită în decorurile de pe stadion şi pe mainstage. Vrăjitorul, ocrotitorul festivalului, are nevoie de ajutor să salveze întreaga lume. 5 ordine (Order of the Griffin, Order of the Owl, Order of the Dragonfly, Order of the Stag şi Order of the Firefly) au 5 artefacte care îl vor ajuta pe Vrăjitor în misiunea sa. Acesta va trebui să treacă prin 5 provocări pentru a obţine tot ajutorul de care are nevoie.
 
"Fiecare ordin reprezintă o serie de valori, cu care se pot identifica fanii festivalului: Order of the Griffin pentru cei care sunt într-o continuă experimentare şi deschidere spre nou, Order of the Owl pentru cei care în primul rând sunt axaţi pe cunoaştere şi dobândirea de înţelepciune, Order of the Dragonfly pentru cei care caută să-şi trăiască viaţa la potenţialul maxim, Order of the Stag pentru cei care caută conexiuni umane diverse, cu însemnătate, şi Order of the Firefly, pentru cei care îşi găsesc fericirea când sunt înconjuraţi de persoanele dragi”, au precizat organizatorii. 
 
Ei au menţionat că povestea din fiecare an este transpusă pe scena principală, unde luminile, decorul şi conţinutul video sunt principalele unelte de storytelling pentru a aduce oamenii în atmosfera magică Untold. 
 
"Producţia festivalului este una impresionantă, cu peste 1.000 de tone de materiale, aduse de peste 500 de TIR-uri, pentru toate montajele, de la scene, decoruri, la căsuţe pentru mâncare şi băuturi, containere pentru bilete, credit points, activări şi activităţi. Partea de producţie este completată de componenta artistică, plină de momente speciale: ceremonia de deschidere va fi condusă de Claptone, ce va fi înconjurat de 100 de dansatori şi animatori, într-un spectacol de bal mascat cu peste 10.000 de măşti distribuite în public”, au mai transmis reprezentanţii Untold. 
 
Irina Rimes, Surorile Osoianu şi David Ciente vor avea un performance ce îmbină tradiţia românească cu beat-urile electro, Damian & Brothers vor avea un spectacol cu muzică de petrecere şi forţa stilului EDM, trupa de dans ucraineană Light Balance va avea un moment fascinant cu lumini şi coregrafie. Ceremonia de închidere va fi realizată alături de Lost Frequencies şi un show de artificii şi lasere ce vor umple cerul, iar festivalul va fi închis la mainstage, luni dimineaţă, de Tujamo.
 
Above & Beyond, Alok, Anne-Marie, ATB, Bassjackers, David Guetta, Dimitri Vegas & Like Mike, Don Diablo, G Eazy, Hardwell, Inna, J Balvin, Kungs, Kygo, Lost Frequencies, Major Lazer Soundsystem, Morten, Oliver Heldens, Paul Kalkbrenner Live, Steve Aoki, Tujamo şi Vini Vici sunt cei mai aşteptaţi artişti pe scena principală Untold.
 
Scena principală va avea peste 700 de metri pătraţi de ecran LED, 24 de metri înălţime, 95 de metri lăţime şi 30 de metri adâncime. Greutatea scenei depăşeşte 400 de tone, iar acoperişul are o deschidere de 24 de metri. Peste 900 de jocuri de lumini vor colora stadionul Cluj-Arena în toate zilele şi nopţile de festival. Toată energia utilizată la scena principală provine din surse regenerabile.
 
"Specialişti de top în producţie lucrează la ridicarea tuturor scenelor. Chris este Production Manager pentru mainstage-ul Untold şi are o experienţă de 24 de ani în domeniu. Lucrează cu cele mai mari evenimente şi festivaluri din întreaga lume şi timp de 17 ani a fost în turnee cu Metallica, Rammstein, Britney Spears, Madonna şi Rihanna. Thiago este unul dintre oamenii săi de bază, cu o experienţă pe măsură – Production Manager pentru Tiesto, Stage Manager la Expo Dubai şi multe alte evenimente şi festivaluri din lume. Scenele secundare sunt, ca în fiecare an, cu propria tematică şi artişti deosebiţi din România şi din străinătate”, a mai menţionat sursa citată.
 
Galaxy, casa techno a festivalului Untold, este o scenă la care decorul este în continuă schimbare datorită proiecţiei de video-mapping. Scenografia este formată din obiecte de astronomie, galaxii, particule de energie, portaluri şi tuneluri spaţiu-timp.
 
Amelie Lens, Afnisa Letyago, Ann Clue, Boris Brejcha, Coeus, Djeff, Fehrplay Closing Show, Jamie Jones B2B Loco Dice, Kevin De Vries, Maceo Plex, Mahony, Marcel Fengler, Mathame, Paco Osuna, Raresh, Reinier Zonneveld (Live), Richie Hawtin, Stephan Bodzin Live şi Tale Of Us sunt artiştii care îi vor transpune pe fani în lumi noi din întregul universul.
 
Scena Alchemy este întruchiparea unui laborator de alchimie cu line-up de muzică rap, trap, hip-hop, drum & bass. AlbertNbn, Arkanian x Azrael Golden x Zannidache, Azteca, Borgore, Connect-R & Johny Romano, Culese din Cartier, Deliric x Silent Strike with Muse Orchestra, DJ Shiver, DJ Snow & MC Agent, Dope D.O.D., Dub FX & Woodnote, Grasu XXL & Guess Who, Ian, Killa Fonic, L’Entourloop with N’Zeng, Macanache, Malaa, Marko Glass ft. Bvcovia, Nane, Netsky, Noisia (DJ Set), Paraziţii, Rava, Sub Focus B2B Wilkinson Ft. ID & AD-Apt, Yny Sebi, Zo, Şuie Paparude se numără printre cei care vor urca pe această scenă. 
 
Scena Time este o metaforă pentru maşina timpului, executată într-un stil steampunk. Decorul este plin de ceasuri, maşinării ale timpului, clepsidre şi hărţi astrale. La această scenă, fanii vor fi ghidaţi în călătorii muzicale unice de Andi Moisescu, Andreea Esca & Otravă, Anna Tur, Fehrplay Closing Show, Jack Orange B2B Will Johnston, Kasia, Korolova, Kristian Nairn, Marius Onuc B2B Just 2, Noel Holler B2B Toby Romeo, Simina Grigoriu şi mulţi alţii.
 
Scena Daydreaming reprezintă trei portaluri din decor floral, completate cu ecrane LED ce îi transpun pe vizitatori într-o lume florală asemenea grădinii Edenului. Muzica house, deep house şi tribal house completează atmosfera muzicală. Armen Miran & Hraach, Audiofly, Bross, Caleesi & Sarah Kreis, Damian Lazarus, Day Dreamers (Marwan, Dub FX & Woodnote), Djeff, Hernan Cattaneo B2B Nick Warren, Jan Bloqmvist, Marwan, Nico Stojan, Paax (Tulum) şi Sebastien Leger Modular Live Show sunt câţiva dintre artiştii care vor fascina publicul scenei Day Dreaming.
 
Scena Retro Fantesia şi scena Tram vor găzdui, la rândul lor, show-uri speciale.
 
Untold este unul dintre cele mai mari festivaluri din lume şi în 2022 a fost plasat pe locul 5 în top festivaluri mondiale, potrivit companiei Viberate.
 
A şaptea ediţie are loc între 4 şi 7 august, în Cluj-Napoca.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.