A şaptea ediţie a festivalului Jazz in the Park s-a încheiat duminică seară, după patru zile în care peste 30 de trupe din ţară şi străinătate au urcat pe cele patru scene amplasate în Parcul Central din Cluj-Napoca. Pe întreaga durată a festivalului, mai mult de 100.000 de persoane au participat atât la concertele de jazz, cât şi la diferitele activităţi pregătite de organizatori.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Festivalul a înregistrat un record de audienţă chiar de la deschidere, cu peste 26.000 de spectatori pe întreaga durată a zilei şi mai mult de 8.000 de oameni care au urmărit concertul susţinut pe scena principală de basistul Marcus Miller (SUA).

Din lineup au făcut parte Ghost-Note (SUA), Delvon Lamarr Organ Trio (SUA), Judith Hill (SUA), Shai Maestro Trio (Israel), Chassol (Franţa), Tiny Fingers (Israel), Festen (Franţa), Ours Samplus (Franţa), Hristo Yostov: Jazz Cats (Belgia), Malox (Israel) şi Kosmic Blues (România).

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Un alt record înregistrat al ediţiei Jazz in the Park este legat de cumpărarea biletelor neobligatorii pentru Fondul Jazz in the Park. Peste 4.000 de persoane au donat 18.000 euro pentru finanţarea celor trei proiecte culturale care urmează a fi susţinute în cadrul Fondului: voucherul cultural care permite persoanelor cu venituri mici primesc bilete gratuite la spectacole de film, teatru, operă sau muzee, programul de terapie prin artă în spitalele din România, iniţiat de Create. Act. Enjoy, şi Drama 5 - o serie de rezidenţe de creaţie pentru tinerii dramaturgi din România, proiect al teatrului independent Reactor de creaţie şi experiment.

Campania de strângere de fonduri continuă.

Festivalul Jazz in the Park este organizat de Fapte, susţinut de Primăria Cluj-Napoca şi cofinanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional, Consiliul Judeţean Cluj, Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale şi Ministerul Afacerilor Externe. Jazz in the Park a beneficiat de o finanţare în cadrul Sezonului România-Franţa.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.