Thrillerul politic „The Man Standing Next”, regizat de Min-ho Woo, este propunerea transmisă de Coreea de Sud pentru o nominalizare la categoria „cel mai bun lungmetraj internaţional” a premiilor Oscar 2021.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Acţiunea filmului este plasată în perioada în care ţara se afla sub dictatură militară. În prim-plan sunt apropiaţii preşedintelui sud-coreean Park Chung-hee şi evenimentele petrecute în cele 40 de zile dinaintea asasinării lui, în 1979.

Lee Byung-hun joacă rolul principal, spion al Agenţiei Coreeene de Informaţii, ale cărui manevre au dus la schimbarea puterii în ţară. 

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Între altele, Lee a mai jucat în franciza „G.I. Joe” a Paramount şi în remake-ul „The Magnificent Seven” al lui Antoine Fuqua.

„The Man Standing Next” a fost lansat în Coreea de Sud în luna ianuarie a acestui an şi a generat încasări totale de 34,5 milioane de dolari, potrivit The Hollywood Reporter. După izbucnirea pandemiei şi închiderea cinematografelor, în luna octombrie el încă se află pe primul loc între cele mai de succes filme ale anului.

Filmul a fost produs de Hive Media şi Showbox.

Alegerea lui ca propunerea pentru o nominalizare a fost anunţată joi de Consiliul Coreean de Film.

Până în 2019, niciun film coreean nu a fost nominalizat la categoria „lungmetraj internaţional”. La cea mai recentă gală însă, producţia „Parasite”, regizată de Bong Joon-ho, s-a impus la această categorie, dar şi la regie, scenariu şi „cel mai bun film”, marcând astfel o premieră.

România a propus pentru nominalizare documentarul „colectiv”, semnat de Alexander Nanau.

Între ţările care şi-au mai anunţat propunerile se numără Cehia („Charlatan”), Singapore („Wet Season”), Kosovo („Exil”), Georgia („Beginning”), Elveţia („My Little Sister”), Polonia („Never Gonna Snow Again”), Bhutan („Lunana: A Yak in the Classroom”), Taiwan („A Sun”), Ucraina („Atlantis”), Bosnia şi Herţegovina („Quo Vadis, Aida?”), Coasta de Fildeş („Night of the Kings”) şi Luxembourg („River Tales”).

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.