Câştigătorii celor 24 de categorii ale premiilor Oscar au fost anunţaţi în această noapte, la Los Angeles. Lungmetrajul „Green Book”, regizat de Peter Farrelly, este marele câştigător al celei de-a 91-a ediţii a galei premiilor Academiei Americane de Film (AMPAS).
Lungmetrajele „Roma”, regizat de Alfonso Cuarón, şi „The Favourite”, de Yorgos Lanthimos, au primit cele mai multe nominalizări anul acesta, inclusiv la categoriile „cel mai bun film” şi „cel mai bun regizor”.
Un număr de 7.902 membri ai Academiei au votat câştigătorii, anunţaţi de peste 40 de staruri ale cinematografiei, între care se află Barbra Straisand, Javier Bardem, Daniel Craig, Brie Larson, Charlize Theron, Jennifer Lopez, Tom Morello şi Chris Evans.
Gala premiilor Oscar de anul acesta este produsă de cineaştii Donna Gigliotti, premiată de Academie pentru „Shakespeare in Love”, şi Glenn Weiss, regizor recompensat cu 14 trofee Emmy.
În Statele Unite, ABC transmite în direct gala care anul trecut a fost urmărită de 26,5 milioane de telespectatori, aceasta fiind cea mai scăzută cifră din toate timpurile.
Ceremonia este difuzată în direct, în România, de postul Digi 24.
Lista câştigătorilor celei de-a 91-a ediţii a galei premiilor Oscar:
Cel mai bun film: „Green Book” - câştigător. Au mai fost nominalizate „Black Panther”, „BlacKkKlansman”, „Bohemian Rhapsody”, „The Favourite”, „Roma”, „A Star is Born” şi „Vice”.
Cel mai bun regizor: Alfonso Cuarón - „Roma” - câştigător. Au mai fost nominalizaţi Spike Lee - „BlacKkKlansman”, Pawel Pawlikovski - „Cold War”, Yorgos Lanthimos - „The Favourite” şi Adam McKay - „Vice”.
Cea mai bună actriţă: Olivia Colman („The Favourite”) - câştigătoare. Au mai fost nominalizate Yalitza Aparicio („Roma”), Glenn Close („The Wife”), Lady Gaga („A Star Is Born”) şi Melissa McCarthy („Can You Ever Forgive Me?”).
Cel mai bun actor: Rami Malek („Bohemian Rhapsody”) - câştigător. Au mai fost nominalizaţi Christian Bale („Vice”), Bradley Cooper („A Star is Born”), Willem Dafoe („At Eternity's Gate”) şi Viggo Mortensen („Green Book”).
Cel mai bun actor în rol secundar: Mahershala Ali („Green Book”) - câştigător. Au mai fost nominalizaţi Adam Driver („BlacKkKlansman”), Sam Elliott („A Star is Born”), Richard E. Grant („Can You Ever Forgive Me?”) şi Sam Rockwell („Vice”).
Cea mai bună actriţă în rol secundar: Regina King („If Beale Street Could Talk”) - câştigătoare. Au mai fost nominalizate Amy Adams („Vice”), Marina de Tavira („Roma”), Emma Stone şi Rachel Weisz („The Favourite”).
Cel mai bun scenariu original: „Green Book” (Nick Vallelonga, Brian Currie, Peter Farrelly) - câştigător. Au mai fost nominalizate „The Favourite” (Deborah Davis, Tony McNamara), „First Reformed” (Paul Schrader), „Roma” (Alfonso Cuarón), „Vice” (Adam McKay).
Cel mai bun scenariu adaptat: „BlacKkKlansman” (Charlie Wachtel, David Rabinowitz, Kevin Willmott, Spike Lee) - câştigător. Au mai fost nominalizate „The Ballad of Buster Scruggs” (Joel Coen, Ethan Coen), „Can You Ever Forgive Me?” (Nicole Holofcener şi Jeff Whitty), „If Beale Street Could Talk” (Barry Jenkins), „A Star Is Born” (Eric Roth, Bradley Cooper, Will Fetters).
Cel mai bun film într-o limbă străină alta decât engleza: „Roma” (Mexic) - câştigător. Au mai fost nominalizate „Capernaum” (Liban), „Cold War” (Polonia), „Never Look Away” (Germania) şi „Shoplifters” (Japonia).
Cel mai bun lungmetraj de animaţie: „Spider-Man: Into the Spider-Verse” (Bob Persichetti, Peter Ramsey, Rodney Rothman) - câştigător. Au mai fost nominalizate „Incredibles 2” - Brad Bird, „Isle of Dogs” - Wes Anderson, „Mirai” - Mamoru Hosoda, „Ralph Breaks the Internet” - Rich Moore, Phil Johnston, Clark Spencer.
Cel mai bun lungmetraj documentar: „Free Solo” (Jimmy Chin, Elizabeth Chai Vasarhelyi) - câştigător. Au mai fost nominalizate „Hale County This Morning, This Evening” (RaMell Ross), „Minding the Gap” (Bing Liu), „Of Fathers and Sons” (Talal Derki), „RBG” (Betsy West, Julie Cohen).
Cea mai bună imagine: „Roma” (Alfonso Cuarón) - câştigător. Au mai fost nominalizate „Cold War” (Lukasz Zal), „The Favourite” (Robbie Ryan), „Never Look Away” (Caleb Deschanel), , „A Star Is Born” (Matthew Libatique).
Cel mai bun montaj: „Bohemian Rhapsody” (John Ottman) - câştigător. Au mai fost nominalizate „BlacKkKlansman” (Barry Alexander Brown), „Green Book” (Patrick J. Don Vito), „The Favourite” (Yorgos Mavropsaridis), „Vice” (Hank Corwin).
Cel mai bun mixaj de sunet: „Bohemian Rhapsody” - câştigător. Au mai fost nominalizate „Black Panther”, „First Man”, „A Quiet Place”, „Roma”.
Cel mai bun montaj de sunet: „Bohemian Rhapsody” - câştigător. Au mai fost nominalizate „Black Panther”, „First Man”, „Roma” şi „A Star Is Born”.
Cele mai bune efecte vizuale: „First Man” - câştigător. Au mai fost nominalizate „Avengers: Infinity War”, „Christopher Robin”, „Ready Player One”, „Solo: A Star Wars Story”.
Machiaj şi coafură: „Vice” - câştigător. Au mai fost nominalizate „Border” şi „Mary Queen of Scots”.
Cele mai bune costume: „Black Panther” (Ruth E. Carter) - câştigător. Au mai fost nominalizate „Ballad of Buster Scruggs” (Mary Zophres), „The Favourite” (Sandy Powell), „Mary Poppins Returns” (Sandy Powell), „Mary Queen of Scots” (Alexandra Byrne).
Cel mai bun cântec original: „Shallow” - „A Star Is Born” - de Lady Gaga, Mark Ronson, Anthony Rossomando, Andrew Wyatt şi Benjamin Rice - câştigător. Au mai fost nominalizate „All The Stars” - „Black Panther” - de Kendrick Lamar, SZA, „I’ll Fight” - „RBG” - de Diane Warren, „The Place Where Lost Things Go” - „Mary Poppins Returns” - de Marc Shaiman, Scott Wittman, „When A Cowboy Trades His Spurs For Wings” - „The Ballad of Buster Scruggs” - de Willie Watson, Tim Blake Nelson.
Cea mai bună coloană sonoră originală: „Black Panther” (Ludwig Goransson) - câştigător. Au mai fost nominalizate „BlacKkKlansman” (Terence Blanchard), „If Beale Street Could Talk” (Nicholas Britell), „Isle of Dogs” (Alexandre Desplat), „Mary Poppins Returns” (Marc Shaiman, Scott Wittman).
Design de producţie: „Black Panther” (Hannah Beachler) - câştigător. Au mai fost nominalizate „First Man” (Nathan Crowley, Kathy Lucas), „The Favourite” (Fiona Crombie, Alice Felton), „Mary Poppins Returns” (John Myhre, Gordon Sim), „Roma” (Eugenio Caballero, Bárbara Enrı́quez).
Cel mai bun scurtmetraj live-action: „Skin” (Guy Nattiv) - câştigător. Au mai fost nominalizate „Detainment” (Vincent Lambe), „Fauve” (Jeremy Comte), „Marguerite” (Marianne Farley), „Mother/ Madre” (Rodrigo Sorogoyen).
Cel mai bun scurtmetraj de animaţie: „Bao” (Domee Shi, Becky Neiman-Cobb) - câştigător. Au mai fost nominalizate „Animal Behaviour” - Alison Snowden, David Fine, „Late Afternoon” - Louise Bagnall, „One Small Step” - Andrew Chesworth, Bobby Pontillas, „Weekends” - Trevor Jimenez.
Cel mai bun scurtmetraj documentar: „Period. End of Sentence” (Rayka Zehtabchi, Melissa Berton) - câştigător. Au mai fost nominalizate „Black Sheep” (Ed Perkins), „End Game” (Rob Epstein, Jeffrey Friedman), „Lifeboat” (Skye Fitzgerald), „A Night at the Garden” (Marshall Curry).
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.