Obiecte personale care i-au aparţinut lui Elvis Presley vor fi scoase la licitaţie săptămâna aceasta. Cele aproape 40 de loturi, care includ o jachetă concepută de acelaşi designer care a creat şi celebra salopetă şi pelerină albă, o valiză şi o agendă telefonică cu scrisul lui Elvis, ar putea fi vândute cu peste 10.000 de dolari, scrie Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Agenda telefonică conţinea adresele "oamenilor de care era într-adevăr cel mai apropiat şi cu care lua legătura cel mai mult", a spus Brigitte Kruse, fondatoarea casei Kruse GWS. "Avem de fapt câteva dintre însemnările lui personale (în agendă), pe care le vom lăsa ca o surpriză pentru ofertantul câştigător”.

Interesul pentru starul american, care a murit în 1977, este şi mai mare după lansarea, anul trecut, a filmului biografic "Elvis", care este nominalizat la Oscar, şi după moartea recentă a fiicei sale, Lisa Marie Presley.

De asemenea, în vânzarea "Artifacts of Hollywood & Music" din 28 ianuarie sunt incluse articole care au aparţinut actriţelor Marilyn Monroe şi Liza Minnelli, dar şi ciorapul de Crăciun al câinelui actorului Rock Hudson.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.