Rochia purtată de Amy Winehouse în timpul ultimului concert susţinut de cântăreaţa engleză, în Belgrad, a fost vândută pentru mai mult de 243.000 de dolari la o licitaţie a mai multor obiecte ce au aparţinut artistei, potrivit BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Cântăreaţa a purtat rochia mini în iunie 2011, cu o lună înainte să moară, la vârsta de 27 de ani, în casa ei din Camden (nordul Londrei), din cauza intoxicării cu alcool. Obiectul vestimentar a fost vândut pentru un preţ de 16 ori mai mare decât era estimat.

Cele aproximativ 800 de obiecte vândute la licitaţie au generat un total de peste 4 milioane de dolari.

Banii obţinuţi va merge la fundaţia pe care părinţii artistei au înfiinţat-o pentru a ajuta tinerii care se luptă cu dependenţa.

Winehouse este considerată unul dintre starurile definitorii ale generaţiei ei, cunoscută pentru vocea profundă şi piese precum „Rehab”, „Back to Black” şi „Love is a Losing Game”.

Multe dintre loturile din licitaţia Julien's din Los Angeles au fost adjudecate contra unor sume peste estimare.

O poşetă Moschino din piele roşie, în formă de inimă, pe care ea a purtat-o la Brit Awards în 2007 - când a câştigat două trofee - a fost vândută pentru 204.800 de dolari, de 13 ori mai mult decât era estimat, în timp ce o rochie aurie Dolce & Gabbana a fost adjudecată contra sumei de 150.000 de dolari, de 30 de ori mai mult.

Salopeta Temperley London purtată la evenimentul dedicat celei de-a 90-a aniversări a lui Nelson Mandela a fost vândut pentru mai mult de 121.000 de dolari, după ce a fost estimat la 1.000 de dolari, iar mai multe perechi de balerini roz, pentru sume cuprinse între 12.500 şi 19.200 de dolari.

Un indicator cu textul „Camden Square” pe care erau scrise de mână omagii aduse lui Winehouse după moartea ei a fost vândut pentru 19.200 de dolari.

Unele dintre aceste obiecte vor fi expuse în cadrul „Amy: Beyond the Stage”, la Design Museum din Kensington, vestul Londrei, începând cu 26 noiembrie, înainte de a fi livrate celor care le-au câştigat la licitaţie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.