Actriţa şi prezentatoarea radio Emma Knyckare organizează un festival la care bărbaţii nu au voie să participe, ca urmare a numeroase atacuri sexuale care au avut loc la evenimente de gen din Suedia.
După ediţia de anul acesta a celui mai mare festival de muzică din Suedia, Bråvalla, când au fost înregistrate mai multe plângeri privind comiterea de agresiuni sexuale, ea a sugerat într-un mesaj publicat pe Twitter că o idee bună ar fi organizarea unui festival la care bărbaţilor să nu le fie permis accesul.
”Ce-aţi spune dacă am organiza un festival foarte cool unde doar bărbaţii nu sunt bineveniţi?”, a scris ea pe Twitter. Knyckare a precizat că evenimentul ar putea avea loc ”până când bărbaţii vor învăţa cum să se poarte”, notează BBC.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
După o zi de la mesajul publicat, ea a confirmat existenţa unor planuri pentru un astfel de eveniment: ”Primul festival rock din Suedia la care nu vor participa bărbaţi va avea loc vara viitoare. În zilele următoarea voi strânge un grup de organizatori talentaţi”.
Premierul Suediei, Stefan Löfven, a condamnat incidentele şi a cerut suplimentarea forţelor de ordine la festivaluri. "Este dezgustător. Acestea sunt acte ale unor oameni deplorabili", a declarat Löfven.
La ediţia de anul acesta a festivalului Bråvalla din Suedia, care a avut loc weekendul trecut, au concertat, între altele, trupele The Killers, Prophets of Rage şi DJ Martin Garrix.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...