Comercializarea de către compania Mattel a unei păpuşi Barbie cu efigia artistei mexicane Frida Kahlo a declanşat o dispută între membrii familiei şi o societate cu sediul la Miami, care pretinde că deţine drepturile pentru imaginea sa. Producătorul american de jucării a prezentat miercuri o păpuşă Barbie din seria "Inspiring Women", modelată după pictoriţă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Frida Kahlo (1907-1954) este considerată una dintre cele mai mari pictoriţe ale secolului al XX-lea pentru emoţionantele sale autoportrete, în care a exprimat în acelaşi timp durerea fizică dar şi izolarea. 

Lansată în ajunul Zilei Internaţionale a Femeii, noua colecţie de păpuşi produse de Mattel le include, între altele, pe aviatoarea americană Amelia Earhart şi pe matematiciana afro-americană Katherine Johnson care a lucrat la programe spaţiale ale NASA. 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Însă familia artistei mexicane a contestat dreptul societăţii californiene de a comercializa această păpuşă: "Mara Romeo, nepoata Fridei Kahlo, este singura deţinătoare a drepturilor de imagine ale pictoriţei", potrivit unui comunciat. 

"Societatea Mattel nu are autorizaţie să comercializeze imaginea Fridei Kahlo", şi familia a ameninţat "că va lua toate măsurile" împotriva producătorului. 

Familia artistei a subliniat că problema este mai mult decât un conflict asupra drepturilor de imagine. "Aş fi vrut ca păpuşa să aibă mai degrabă trăsăturile Fridei, nu ca această jucărie cu ochii deschişi. Păpuşa ar fi trebuit să reprezinte tot ceea a însemnat mătuşa mea: forţa ei", a precizat Romeo pentru AFP. 

Totuşi, societatea Frida Kahlo Corporation, cu sediul la Miami, transmite că este deţinătoarea drepturilor. "Mattel a colaborat îndeaproape cu Frida Kahlo Corporation, care deţine drepturile legate de numele şi identitatea pictoriţei, pentru crearea acestei păpuşi", a asigurat compania într-un comunicat. 

Avocatul lui Romeo, Pablo Sangri, a precizat pentru AFP că familia a înfiinţat în 2005 Frida Kahlo Corporation, în parteneriat cu societatea Casablanca Distributors. Însă, aceasta din urmă nu a respectat contractul omiţând să îşi informeze partenerul de folosirea imaginii artistei. 

Chipul Fridei Kahlo - şi faimoasele sale sprâncene - a fost refuzat de a fi folosit pe zeci de obiecte de-a lungul ultimilor ani: pantofi, carneţele, genţi, parfumuri sau sticle de tequila. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.