Mircea Baniciu, Florin Chilian, Radu Captari, Dan Manciulea şi trupa Forţele de Muncă vor cânta, în cadrul Folk In The Park, pe 31 august, la Teatrul de Vară „Constantin Tănase” din Herăstrău , începând cu ora 19.45, anunţă organizatorii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Cu un parcurs artistic impresionant şi o contribuţie incontestabilă pe scena muzicală, Mircea Baniciu este un adevărat titan, iubit de publicul din România. În cei peste 40 de ani de activitate, artistul a scris numeroase poveşti de succes alături de colegii săi de scenă, dar şi prin concerte solo. La Folk In The Park, Mircea Baniciu va prezenta cele mai cunoscute şi iubite melodii ale sale: „Eşarfa în dar”, „Andri Popa”, „Tristeţi provinciale”, „Vara la ţară”, „Cântecul ceasornicarului”. 

Florin Chilian, una dintre cele mai originale voci ale scenei româneşti, va încânta publicul cu piesele „Zece”, „Chiar dacă…” sau „Iubi”.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Cântăreţul, dirijorul şi compozitorul Radu Captari şi-a obişnuit publicul cu interpretările melodiilor legendare din repertoriul muzicii ruseşti. Şi de această dată, muzicianul va susţine un recital cu cele mai cunoscute piese din repertoriu. Radu Captari s-a născut la Chişinău, a copilărit în oraşul Cernăuţi, şi este absolvent al Conservatorului din Chişinău, cu Masterat în dirijat şi compoziţie la Conservatorul din Moscova. În anul 1997, s-a stabilit la Bucureşti. Timp de 9 ani a fost şef de orchestra la Teatrul Evreiesc de Stat şi a colaborat cu aceeaşi instituţie în calitate de compozitor. A cântat alături de celebra orchestra Red Army Choir şi a avut numeroase colaborări cu artişti naţionali şi internaţionali. Face parte din distribuţia spectacolului „Ediţie Specială”, unde evoluează alături de Horaţiu Mălăele şi de fiul său, Bogdan Mălăele.

Cu melodii care alternează între romantismul folkului clasic şi realitatea socială actuală, muzicianul Dan Manciulea le promite spectatorilor un concert cu melodii de pe albumele „Cântece sărate”, „Aproape Imperfect” sau „Am înfrânt”.

Trupa Fortele de muncă, din componenţa căreia fac parte Dan Manciulea, Mihai Râpeanu şi Sorin Călin, a câştigat trofeul „Om Bun” (1994), Premiul special al Juriului (2005) şi Premiul „Vali Sterian” (2006). Muzicienii sunt mândri că provin din oraşul lui Vali Sterian (Râmnicu Sărat), care i-a inspirat. 

Biletele pentru concertul Folk In The Park au fos puse în vânzare şi pot fi achiziţionate online prin agenţiile de ticketing: Ticketnet.ro, Bilet.ro, Iabilet.ro, Entertix.ro şi Eventim.ro. Până la data de 13 august, biletele pot fi cumpărate la preţ special, respectiv 45 lei/Cat.II şi 63 lei/Cat.II.

La acest eveniment va fi permisă participarea persoanelor vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, a persoanelor care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu, mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, precum şi a persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2, fapt dovedit prin documente medicale (test RT-PCR pozitiv la data diagnosticului, bilet de externare din spital etc.).

Participarea este permisă şi spectatorilor nevaccinaţi pe baza unui test negativ efectuat la intrarea în sala de spectacol. Testele rapide vor fi recoltate contra cost (26 lei), de către personal autorizat, în punctul de recoltare amplasat în zona de acces. Conform ORDINULUI nr. 3.245/1.805/2020 completat la 20.05.2021, minorii sunt exceptaţi de la prezentarea dovezilor medicale de orice fel.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.