Peste 50 de birdwatcheri din România se vor reuni, sâmbătă, la Agigea, pentru un maraton ornitologic de tipul "Big Day" - cine vede cele mai multe specii diferite de păsări sălbatice, organizat de Societatea Ornitologică Română (SOR) alături de Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi.
Participanţii au la dispoziţie 24 de ore, într-o arie desemnată de organizatori, pentru a înregistra tot ce zboară, de la pelicani la sticleţi, de la piţigoi la bufniţe.
Euro BirdWatch 2019
Anul acesta, acţiunea începe de vineri, cu o şedinţă tehnică la Staţiunea Biologică Agigea a UAIC. Sâmbătă, la ora 5.00 începe maratonul. Participanţii se pot grupa în echipe de 2-4 persoane, să aibă binoclu şi lunetă, eventual aparat foto. Au 24 de ore la dispoziţie să noteze tot ce zboară într-un perimetru format din Lacul Techirghiol şi Vadu, respectiv Marea Neagră şi Cheile Dobrogei.
"Primul weekend din octombrie a fost mereu Euro BirdWatch, eveniment la care România participă alături de ţările partenere BirdLife din Europa. Anul acesta dorim să ridicăm miza concursului şi să vedem şi care sunt birdwatcher-ii de anduranţă, aşa că organizăm un maraton. Concursuri de acest gen au loc an de an în Europa, iar ornitologii şi birdwatcher-ii români ţin liste anuale, încearcă mereu să vadă cât mai multe specii diferite. Am ales primul weekend din octombrie pentru că migraţia este în plină desfăşurare şi pot fi văzute mai multe specii, dar şi pentru că pot apărea surprize, specii noi pentru România”, a declarat Emanuel Baltag, directorul Staţiunii Biologice Agigea şi membru al SOR.
Pasionaţii de păsări se pot grupa în echipe de 2, 3 sau 4 persoane. Nu există limită de vârstă, pot participa şi copiii. Trebuie să completeze formularul online de înscriere şi să fie prezenţi vineri, la Staţiunea Biologică Agigea, la şedinţa tehnică de la ora 20.00. În ordinea înscrierii şi a cererilor, participanţii se şi pot caza în cele 100 de locuri de dormit existente la Staţiunea Biologică.
Aici li se vor prezenta în detaliu regulile, echipa de organizare şi arbitrii competiţiei şi vor primi fişele standard de observaţii şi harta cu zona de desfăşurare a competiţiei. Dat fiind că zona este una destul de mare, participanţii vor avea nevoie şi de maşini pentru a se deplasa în teren, de preferat unele care să reziste şi la drumuri de pământ sau macadam. În tot acest timp, echipele de arbitri se vor afla în teren pentru a se asigura că nu există probleme la identificările de păsări sau abateri de la regulament. Astfel, de sâmbătă ora 05.00 şi până duminică, ora 05.00 birdwatcherii pot căuta păsări în locurile devenite deja destinaţii clasice de birdwatching din Dobrogea.
Arbitrii sunt în număr de trei şi vor verifica speciile care pot fi văzute în perimetrul de concurs. Cel mai vârstnic este profesorul Eugen Petrescu, mentor a mai multe generaţii de ornitologi din România. El este ajutat de dr. Emanuel Baltag, directorul Steţiunii Biologice şi de Ciprian Fântână, directorul de conservare al SOR.
Păsările limicole pot fi văzute pe Lacul Techirghiol, loc unde ornitologii au şi descoperit specii noi pentru fauna României. Calea de migraţie face un gât de pâlnie în Dobrogea, aşa că la Vadu pot fi văzute exemplare din specii marine, dar şi alte specii care acum trec peste România în drum spre zonele de iernare. Zona de concurs a fost aleasă astfel încât să le ofere cât mai multe specii diferite, dar şi rarităţi celor care vor participa.
Potrivit SOR, până acum, la eveniment şi-au anunţat participarea birdwatcheri din Bucureşti, Iaşi şi Cluj. „Să fim serioşi, nu este doar un maraton, nu este doar o competiţie. Este una dintre cele mai bune ocazii să ne revedem după concedii, după călătoriile noastre în căutarea de păsări sau după proiectele în care lucrăm. Este un prilej să cunoaştem tinerii pasionaţi de natură şi de păsări care acum încep să iasă pe teren la modul serios, este un prilej să mai tragem de limbă birdwatcheri veterani pentru tips and tricks. Şi nu în ultimul rând, să ne mai lăudăm cu noul binoclu sau luneta nouă când stăm de vorbă la o bere cu oameni cu care discutăm uneori mai des pe grupurile de Facebook decât faţă în faţa”, a mai spus Emanuel Baltag.
După ora 5.00 dimineaţa nu mai sunt acceptate observaţii, are loc numărarea speciilor de pe fişe şi este anunţat câştigătorul Maratonului Ornitologic de la Agigea.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.