Maggie Smith, star al marelui ecran, cunoscută prin rolurile din "Harry Potter" şi "Downton Abbey", a murit la vârsta de 89 de ani, relatează AFP.
În îndelungata sa carieră, Maggie Smith a obţinut toate recompensele imaginabile, trofee care îi subliniază talentul pe micul pe marele ecran.
Dame Maggie Smith has sadly passed away at the age of 89. pic.twitter.com/rohjLkdnlK
— Film Updates (@FilmUpdates) September 27, 2024
În Marea Britanie, Maggie Smith a cucerit afecţiunea publicului internaţional prin roluri venite târziu - extravaganta profesoară McGonagall în "Harry Potter" şi arţăgoasa dar spirituala contesă văduvă Lady Violet în serialul de televiziune "Downton Abbey".
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
The Prime of Miss Jean Brodie and California Suite won her Oscars, but this line reading from Downton Abbey made her iconic. RIP to the great Maggie Smith. pic.twitter.com/v33Yxo5NEp
— Dave Itzkoff (@ditzkoff) September 27, 2024
Dame Maggie a îmbrăţişat roluri edxtrem de diferite, de la maica superioară alături de Whoopi Goldberg în "Sister Act" (1992), la profesoara de "metamorfoză" din filmele din saga "Harry Potter", şi până la însoţitoarea irascibilă din "A Room With a View" (1986) şi la bătrâna fără adăpost din "The Lady in the Van" (2015).
Rest In Peace Maggie Smith pic.twitter.com/1YHp9K3dG7
— Light House Cinema (@LightHouseD7) September 27, 2024
Născută la 28 decembrie 1934, la Ilford, în sud-estul Angliei, Margaret Smith debutează pe scena Oxford Playhouse la începutul anilor '50.
Ea se alătura apoi trupei londoneze de teatru Old Vic, iar apoi Royal National Theatre, unde are o serie de succese alături de soţul său, actorul Robert Stephens.
Ei au doi fii, de asemenea actori, Chris Larkin şi Toby Stephens, iar cuplul se desparte în 1973.
Maggie Smith se recăsătoreşte la scurt timp după aceea cu dramaturgul Beverley Cross, cu care pleacă să trăiască şi să muncească în Canada.
Debutul în cinema al lui Maggie Smith are loc în 1958, în "Nowhree To Go", alături de Basil Dearden şi Seth Holt.
Este nominalizată pentru prima oară la Oscaruri pentru interpretarea Desdemonei în adaptarea lui "Othello" a lui Stuart Burge. Ea îi dă aici replica unui gigant britanic al cinematografiei, Lawrence Olivier.
În 1969 obţine Oscarul celei mai bune actriţe cu "The Prime of Miss Jean Brodie".
Maggie Smith’s Oscar-winning portrayal of Jean Brodie in The Prime of Miss Jean Brodie (1969) remains iconic. A true legend whose talent will always be remembered. pic.twitter.com/lpomIdezux
— Mr Sharma (@sharma_views) September 27, 2024
Urmează al doilea Oscar, în 1979 cu California Suite.
Ultima nominalizarea o datorează regizorului "Downton Abbey", Julian Fellowes, care-i scrie, în "Gosford Park" al lui Robert Altman, rolul foarte snoabei şi glacialei Lady Constance, un preludiu al personajului contesei de Grantham, Lady Violet, care i-a adus o celebritate planetară un pic cam incomodă.
Făcută Dame comandor a Ordinului Imperului Britanic în 1990 şi Companion of Honour în 2014, Maggie Smith a supravieţuit unui cancer de sân.
În toiul chimioterapiei, ea participă la turnarea lui "Harry Potter and The Half-Blood Prince" (2009).
Dame Maggie Smith (1934-2024) pic.twitter.com/wZbMDXznsC
— cinesthetic. (@TheCinesthetic) September 27, 2024
"Eram cheală ca un ou", avea ea să-şi amintească.
Suferă şi de Basedow (boala Graves), o maladie autoimună a tiroidei, care provoacă o deplasare a ochiului în afara orbitei.
Are întotdeauna o ferocitate naturală.
"Nu tolerez imbecilii şi, în consecinţă, nici ei pe mine, aşa că mă înfoi. Poate că de aia sunt aşa de bună să joc babe irascibile", se diagnostica ea în cotidianul The Guardian în 2014. Pentru ca să aibă, ca întotdeauna, ultimul cuvânt de spus.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.